MENIU

Partidul Popular European rămâne cel mai influent grup în PE

Foto: bloombiz.ro

La două zile de la încheierea alegerilor pentru Parlamentul European, marile puteri ale Uniunii îşi fac calculele: cine a învins şi cine a pierdut. În Franţa şi Germania, formaţiunile aflate la putere s-au impus, în vreme ce Partidul Laburist al premierului britanic Gordon Brown a simţit gustul amar al... locului trei.

Se poate spune că partidele de centru-dreapta au triumfat la aceste alegeri. Popularii vor forma şi pentru următorii cinci ani, cel mai mare şi mai influent grup al Parlamentului European.

"Europenii au aprobat acţiunile cu priorităţi clare ale PPE şi ale lui Jose Manuel Barroso: o economie de piaţă socială, un sistem financiar şi o siguranţă morală, sub toate aspectele sale, siguranţă individuală, siguranţă energetică şi siguranţă alimentară", a declarat Joseph Daul, preşedintele PPE.

Majoritatea partidelor conduse de guvernanţi au pierdut pe fondul crizei economice. Nu este cazul Germaniei sau al Franţei, unde cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Nicolas Sarkozy au ieşit victorioşi alături de partidele lor.

"Vreau să vă spun clar că acesta nu este un test pentru alegerile legislative, dar indică totuşi o tendinţă. Vrem să folosim această tendinţă în următoarele săptămâni în eforturile noastre legate de alegerile legislative. Rezultatul acestui scrutin ne dă curaj, putere şi încredere", a spus Angela Merkel.

Încolţit şi de adversari şi de presă, premierul britanic Gordon Brown a simţit gustul amar al înfrângerii. Partidul Laburist nu a pierdut lupta doar cu rivalii conservatori ci şi cu eurfobii din UKIP. În viitorul Parlament European, partidele cu tradiţie vor sta alături de 120 de deputaţi eurosceptici, eurofobi, populişti şi extremişti xenofobi.