Parlamentul European recomandă un acord trilateral UE-Rusia-Ucraina referitor la tranzitul de gaz din Rusia
Parlamentul European a adoptat un raport elaborat de Anne Laperouze, din grupul ALDE, care, printre altele, recomandă încheierea unui acord trilateral între UE, Rusia şi Ucraina cu privire la tranzitul de gaz din Rusia înspre UE, potrivit unui comunicat al PE.
Raportul se referă la analiza strategică a situaţiei energetice în UE. Viitoarea politică energetică a UE ar trebui să includă planuri de acţiune în caz de urgenţă, interconexiuni mai bune între statele membre şi noi obiective privind schimbările climatice, inclusiv reducerea cu cel puţin 80% a emisiilor de gaze cu efect de seră, potrivit comunicatului.
Acest dosar important va figura pe agenda următorului Consiliu European, din 19-20 martie. Deputaţii europeni cer Comisiei şi preşedinţiei cehe să prezinte "un plan nou, ambiţios şi vizionar de diversificare, în cadrul următorului Consiliu European."Sunt avute în vedere planuri naţionale de acţiune în caz de urgenţă. În urma recentei crize a gazului, eurodeputaţii solicită Comisiei să propună revizuirea, până la sfârşitul anului, a directivei privind aprovizionarea cu gaz, care datează din 2004.
De asemenea, este prevăzut un acord trilateral între UE, Rusia şi Ucraina pentru garantarea tranzitului. Pentru garantarea securităţii aprovizionării în următorii ani se solicită încheierea unui acord trilateral între UE, Rusia şi Ucraina cu privire la tranzitul de gaze din Rusia înspre UE. În plus, Parlamentul sprijină negocierea unui acord mai complex cu Federaţia Rusă, care să înlocuiască Acordul de Parteneriat şi Cooperare din 1997.În pofida tuturor planurilor de economisire a energiei, UE va continua să fie dependentă pe termen mediu de aprovizionările din ţări terţe. Statele Uniunii Europene importă din Rusia 50% din consumul energetic, o proporţie ce va creşte la 70% până în 2030.
Comisia parlamentară sprijină totodată diversificarea traseelor de transport, ca de exemplu Nabucco, Turcia-Grecia-Italia (TGI) şi South Stream. "Pe termen lung, în cazul în care situaţia politică permite, aprovizionarea din alte ţări din regiunea Mării Caspice, precum Uzbekistan şi Iran, ar trebui să reprezinte surse de aprovizionare semnificative pentru UE", se menţionează în raport.
Potrivit raportului comisiei ITRE, menţinerea energiei nucleare în mix-ul energetic este importantă, iar Comisiei Europene i se solicită elaborarea unei foi de parcurs pentru investiţii nucleare. Energia nucleară trebuie utilizată la cel mai înalt nivel de siguranţă tehnologică, iar ţările învecinate ale UE ar trebui să adopte standardele europene în ceea ce priveşte siguranţa nucleară. Deputaţii europeni au respins un amendament care prevedea ca statele membre care sunt încă dependente de energia nucleară să elaboreze şi să aplice un plan de renunţare progresivă la aceasta.
Parlamentul European solicită adoptarea de către şefii de state şi de guverne a unor noi obiective în materie de schimbări climatice, ce trebuie atinse până în 2050: reducerea cu 80 la sută a emisiilor de gaze cu efect de seră, ponderea de 60% a energiilor regenerabile în consumul total de energie şi îmbunătăţirea cu 35% a eficienţei energetice, informează comunicatul Parlamentului European.Textul precizează că cel mai eficient mod de a îmbunătăţi securitatea energetică, inclusiv din punct de vedere al costurilor, este economisirea energiei".