Parlamentul din Muntenegru se autodizolvă, deschizând calea pentru alegerile anticipate
Parlamentul din Muntenegru a decis luni seară dizolvarea sa, permiţându-i astfel preşedintelui Filip Vujanovici să convoace alegeri legislative anticipate, într-un moment în care ţara speră să progreseze în perspectivele sale europene, relatează AFP.
Deputaţii au aprobat cu 42 voturi pentru şi 13 împotrivă dizolvarea Parlamentului. Nouă deputaţi din cei 64 prezenţi s-au abţinut.
Preşedintele va trebui acum să convoace alegeri anticipate până la
sfârşitul săptămânii, care trebuie organizate în maxim 60 de zile de la
dizolvarea Adunării.
Aceste evoluţii intervin la cererea guvernului, care consideră că un
mandat "întreg, de patru ani" este necesar pentru ca ţara să poată
"înfrunta numeroasele misiuni esenţiale" în ambiţia sa de a adera la UE.
Opoziţia a acuzat totuşi guvernul că vrea să-şi asigure un nou scrutin
legislativ care să-i fie favorabil, înainte să fie simţite în ţară
efectele crizei economice.
Creşterea economică a ţării va fi de circa 2% în următorii doi ani,
faţă de o creştere de două cifre de la declararea independenţei de
Serbia, în 2006, a informat în decembrie FMI. Potrivit Băncii Centrale
a ţării, creşterea PIB-ului a atins 10,7% în 2007 şi va ajunge la 8,0%
în 2008.
Muntenegru şi-a prezentat candidatura la UE la 15 decembrie. Podgoriţa a semnat în 2007 un Acord de stabilizare şi asociere cu UE,
prima etapă pe calea către aderare.
Potrivit sondajelor recente, formaţiunea premierului Milo Djukanovic are şanse mari să rămână la putere.