Parlamentarii UDMR vor lua în această dimineaţă o decizie oficială privind votul la moţiunea de cenzură
Grupurile reunite ale senatorilor şi deputaţilor UDMR vor lua o decizie formală privind modalitatea de vot la moţiunea de cenzură în cursul zilei de astăzi, au declarat parlamentari ai Uniunii.
La rândul său, deputatul UDMR Mate Andras a precizat că o decizie formală se va lua marţi dimineaţă, dar că este posibil ca aceasta să nu se constituie într-o recomandare pentru vot, ci să se lase la "conştiinţa" fiecărui senator şi deputat. Deputatul UDMR Lakatos Peter a subliniat, pentru NewsIn, că nu se pune problema votului la vedere pentru parlamentarii Uniunii.
Totuşi, surse parlamentare din UDMR susţin că asigurările PNL că nu există nicio alianţă politică cu PSD i-ar fi convins pe parlamentarii Uniunii, care ar vota, în majoritatea lor, pentru adoptarea moţiunii de cenzură.
Moţiunea de cenzură depusă de PNL şi UDMR cu sprijinul a şapte parlamentari PSD va fi dezbătută şi votată marţi. PNL a decis un vot la vedere pentru parlamentarii săi, sub sancţiunea excluderii pentru cei care vor absenta sau vor vota diferit faţă de decizia partidului. PSD a dat la rându-i asigurări că parlamentarii săi vor fi prezenţi şi vor vota pentru demiterea Guvernului, dar nu au stabilit, cel puţin oficial, sancţiuni pentru cei care nu respectă linia partidului.