MENIU

Paleologu vrea sancţiuni mai aspre în legea privind protejarea monumentelor

Foto: NewsIn

Ministrul Culturii, Theodor Paleologu, a declarat marţii la Bistriţa că va cere amendarea Legii 422/2001, mai precis o înăsprire a sancţiunilor pentru cei care distrug monumentele istorice sau intervin asupra lor.

Theodor Paleologu a declarat marţi într-o conferinţă de presă, la Bistriţa că salută existenţa unei comisii prezidenţiale care a întocmit un raport asupra patrimoniului, raport la care au lucrat specialişti din ţară şi străiunătate.

"Eu, în acţiunea mea, mă inspir în mare măsură din lucrările acestei comisii prezidenţiale. După publicarea acestui raport al comisiei prezidenţiale vom supune dezbaterii publice şi câteva amendări ale Legii 422/2001 într-un sens de clarificare a anumitor noţiuni din lege şi în înăsprirea sancţiunilor pentru nerespectarea legii respective", a declarat Paleologu, adăugând că demersul nu este deloc simplu.

"E o luptă complicată şi foarte dificilă care cere multă încăpăţânare şi mă simt foarte dispus să o duc până la capăt", a declarat ministrul.
Ministrul a mai apreciat că datul cu ţârâita de bani pentru restaurarea monumentelor este "o politică foarte proastă şi păguboasă", intenţia sa fiind ca banii să fie direcţionaţi spre finalizarea unor lucrări deja începute.

Ministrul a făcut aceste afirmaţii după ce a vizitat Biserica Evanghelică Bistriţa, distrusă, anul trecut, într-un incediu care a pornit de la baza schelei din lemn folosită la restaurare.

"Ce s-a întâmplat la Bistriţa e o învăţătură foarte dureroasă pentru noi şi anume că datul cu ţârâita e o politică foarte prostă, cam asta a fost de multă vreme politica de patrimoniu în ţara noastră. Eu nu îmi fac iluzii că, într-un an de criză, lucrurile se vor schimba radical, dar măcar conştientizăm acest lucru din ce în ce mai clar şi mai bine. Pe mine mă interesează învăţămintele pe care le tragem din acest trist episod şi anume că datul cu ţârâita cu bani la restauratul de monumente e foarte păgubos", a declarat ministrul.

Theodor Paleologu a declarat că, având o sumă mică pentru restaurări, o parte se duce pe proiectare şi o alta pe lucrări, motiv pentru care opinia sa este că ar trebui să fie concentrat mai mult pe proiectare fiindcă, în felul acesta, s-ar putea obţine fonduri europene pentru execuţie. Referindu-se la posibilităţile programului naţional de restaurare, ministrul a spus că acestea sunt "ridicole în comparaţie cu nevoile", discrepanţa fiind uriaşă.

Biserica Evanghelică Bistriţa a ars, în 2008, într-un incediu care a cuprins schela din lemn care înconjura turnul. Pagubele au fost estimate la peste un milion de euro, dar intervenţia pentru restaurarea monumentului este de cinci ori mai mare.

Mai multe articole despre:
Bistriţa cultură istorie monument Teodor Paleologu