Ovidiu Ioaniţoaia: O lume nebună
Dintre Ianis Zicu, Iulian Apostol şi Vasile Avram, şeful CCA trebuie socotit cel mai mare tupeist!
Primul exemplu că fotbalul românesc gîndeşte greşit şi acţionează la fel se numeşte Ianis Zicu. Chiar dacă dinamovistul şi-a retras memoriul prin care cerea să devină jucător liber, gestul lui merită comentat. Zicu a reclamat clubul că i-a rămas dator cu plata contractului pe octombrie şi noiembrie, uitînd că, după grava accidentare din august 2007, a primit O căriţă de bani în ciuda faptului că a jucat rar şi slab. Concret, “cîinii” au susţinut de-atunci 105 meciuri, echivalentul a 9.480 de minute (cu prelungirile de la Liberec), din care Zicu a prins doar 1.665, adică nici o cincime! Cu toate astea, şi-a luat mereu salariul la timp, iniţial cîte 40.000 de euro pe lună şi, începînd din vară, cîte 20.000. O fi recunoştinţa floare rară, dar e limpede că Zicu n-avea voie să procedeze aşa. Un minimum de bun-simţ ar fi trebuit să-l oprească.
Atunci cînd Dan Petrescu l-a adus la Urziceni, Iulian Apostol nu mai era titular la Farul. Ajunsese la echipa secundă. Bursucul l-a ajutat să devină cineva dintr-un no name, titular în formaţia campioană, ba și în “naţională”. Cu alte cuvinte, i-a schimbat cariera şi viaţa. Iată însă că şi Apostol are memoria scurtă, probă că a îndrăznit deunăzi să ridice tonul, dacă nu şi mîna, la Petrescu, antrenorul care l-a făcut om!