MENIU

Orban: Îl somăm pe preşedintele Băsescu să-i retragă mandatul lui Croitoru, să-l propună pe Johannis

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat că PNL "îl somează" pe preşedintele Traian Băsescu să-i retragă mandatul premierului desemnat Lucian Croitoru şi să-l numească pentru această funcţie pe Klaus Johannis, susţinut şi de PSD şi UDMR.

"Îl somăm pe preşedintele României să renunţe la teatrul absurd în care ne-a obligat să jucăm, propunând un premier care nu are sprijinul majorităţii parlamentare. Îl somăm să desemneze în funcţia de prim-ministru pe candidatul majorităţii parlamentare şi anume pe Klaus Johannis. Îi solicităm să-i retragă mandatului lui Lucian Croitoru, pentru că ceea ce este evident pentru toată lumea trebuie să devină evident şi pentru donnul Băsescu, şi anume faptul că Guvernul Croitoru nu are cum să fie învestit de Parlament şi orice tergiversare procedurală a actualului preşedinte nu face altceva decât să adâncească criza politică, criza economică, să deterioreze grav condiţiile de viaţă ale românilor", a declarat Orban.
Mai multe articole despre:
Ludovic Orban