O sculptură înfăţişând un pantof uriaş a fost ridicată în oraşul natal al lui Saddam Hussein
O sculptură în formă de pantof uriaş, un omagiu adus jurnalistului irakian Muntazer al-Zaidi, care a aruncat cu pantofii în fostul preşedinte american George W. Bush, a fost ridicată la Tikrit, la 180 de kilometri nord de Bagdad, oraşul natal al fostului dictator Saddam Hussein, relatează AFP.
"Sculptura nu este o recuperare politică a vreunui partid sau organizaţii", a declarat Chaha al-Juburi, directoarea fundaţiei, aplaudată de o mulţime de circa 400 de persoane. "Este un cadou pentru familia lui Muntazer al-Zaidi, un erou a cărui acţiune le-a permis tuturor irakienilor să îşi ridice capetele", a spus şi Faten Massiri, un alt responsabil din fundaţie.
În 14 decembrie, jurnalistul s-a ridicat brusc în timpul unei conferinţe de presă a preşedintelui american şi a premierului irakian Nuri al-Maliki şi a strigat: "Este sărutul de adio, câine", înainte de a arunca în Bush cu pantofii.
Procesul jurnalistului, aflat încă în închisoare, urma iniţial să aibă loc în 1 decembrie, dar a fost amânat pe termen nedefinit.