MENIU

O maşină ce mergea prin Găgeni, jud. Prahova, a fisurat o ţeavă de gaze

Foto: Realitatea TV

Pericol de explozie miercuri noapte, în localitatea prahoveană Găgeni. Din cauza vitezei, un şofer a pierdut controlul maşinii într-o curbă periculoasă, a intrat pe contrasens, s-a răsturnat, iar în cădere a fisurat o conductă de gaze.

Maşina a distrus şi un stâlp de înaltă tensiune aflat pe marginea drumului. În urma impactului, pasagerul din dreapta a murit, iar şoferul a fost grav rănit şi se află internat la Spitalul Judeţean din Ploieşti.

Pompierii au intervenit imediat pentru că exista pericolul ca orice scânteie să producă o deflagraţie. Angajaţii Distrugaz au reuşit ca după mai bine de o oră să refacă branşamentul. Oamenii care locuiesc în zonă spun că şoferul partipa la o întrecere între maşini.

Mai multe articole despre:
explozie accident gaze maşină întrecere ţeavă