O companie aeriană roagă clienţii să meargă la baie înainte de zbor pentru a reduce emisiile de gaze
Pasagerii unei companii aeriene japoneze sunt rugaţi să meargă la toaletă înainte de a se îmbarca, pentru a cântări mai puţin şi a reduce, astfel, emisiile de dioxid de carbon.
All Nippon Airways (ANA) explică faptul că pasagerii care au mers la
toaletă înainte de îmbarcare sunt mai uşori, ceea ce face aeronava în
ansamblu mai uşoară. O aeronavă mai uşoară consumă mai puţin
combustibil în timpul zborului şi, implicit, emisiile de dioxid de
carbon sunt mai scăzute.
ANA speră că astfel va reduce emisiile sale de dioxid de carbon cu cinci tone în decurs de 30 de ani.
Măsura a fost implementată la 1 octombrie şi va fi aplicată iniţial la 42 de zboruri. Ea ar
putea fi extinsă, dacă este primită bine de pasageri şi dacă
rezultatele sunt bune.
Luând în calcul volumul mediu al vezicii umane, de 0,44 litri, 150 de pasageri care nu au mers la toaletă cântăresc cu 63,7 kilograme în plus.