MENIU

O bombă de aproape 200 de kilograme a explodat parţial în Irlanda de Nord

O maşină care conţinea peste 180 de kilograme de explozibil a fost proiectată asupra unei bariere de lângă Comisia pentru poliţie din Belfast.

O bombă de aproape 200 de kilograme a explodat parţial, iar mai mulţi poliţişti au fost vizaţi de focuri de armă sâmbătă seară în Irlanda de Nord, în două atentate imputate disidenţilor care se opun păcii. Anunţul a fost făcut duminică de poliţie.

O maşină care conţinea peste 180 de kilograme de explozibil a fost proiectată asupra unei bariere de lângă Comisia pentru poliţie din Belfast, organizaţie independentă care monitorizează activitatea poliţiei.

Bomba a explodat parţial şi nu a făcut răniţi.

Aproape în acelaşi momnent, mai mulţi poliţişti britanici au fost vizaţi de un atac în Garrison, lângă frontiera cu Republica Irlanda. Nici acest atac nu s-a soldat cu victime. Două persoane au fost arestate în Irlanda de Nord şi o a treia în Republica Irlanda.

\"Am spus de la început că situaţia este gravă în materie de terorism\", a spus şeful poliţiei locale.

Secretarul de stat britanic pentru Irlanda de Nord, Paul Goggins, a asigurat că \"aceşti disidenţi nu vor câştiga\".

Aceste atentate alimentează temerile legate de o reluare a violenţelor în regiune. Un guvern biconfesional - ce reuneşte catolicii separatişti şi protestanţii unionişti - a fost format în urma acordurilor de pace din Vinerea Sfântă, 10 aprilie 1998, care au pus capăt celor 30 de ani de violenţe soldate cu peste 3.500 de morţi.

Însă organizaţiile disidente ale IRA refuză acest proces.

La începutul lunii, Comisia independentă de control a avertizat că ameninţarea constituită de aceste grupări nu a fost niciodată atât de ridicată în ultimii şase ani cum este acum.