MENIU

Numărul de cazuri de gripă porcină va fi deja în scădere în SUA când vor exista destule vaccinuri

Foto: hobbyfarms.com

Numărul de infectări cu virusul A(H1N1) va fi deja în scădere în SUA când vor fi suficiente doze de vaccin, a declarat un înalt oficial din sistemul sanitar public.

"Probabil că valul actual de infectări va atinge vârful, va stagna, după care va scădea înainte să existe o aprovizionare suficientă", a declarat Thomas Freden, director al Centrelor pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC), în timpul unei audieri în Congres.

"Deocamdată, continuăm să constatăm că virusul este activ şi că numărul persoanelor bolnave creşte în numeroase state, deşi a început să scadă înaltele, în special în sud-estul ţării", a spus el.

În ceea ce priveşte posibilitatea "unui nou val de gripă porcină până în luna mai, care marchează sfârşitul sezonului gripei, şi (posibilitatea - n.red.) apariţiei unei noi tulpini de gripă, numai timpul va spune", a afirmat el.

Nicole Kunka, un oficial din subcomisia pentru muncă şi sănătate din Camera Reprezentanţilor, a subliniat că Guvernul "a eşuat lamentabil" în obiectivul său de a produce vaccinuri împotriva virusului A(H1N1). "Primele estimări ale Guvernului erau că 160 de milioane de doze vor fi disponibile pentru octombrie, iar în 29 octombrie, 24,8 milioane de doze erau disponibile", a subliniat ea.

Oficialul a citat statistici ale Departamentului american al Sănătăţii, potrivit cărora "dozele necesare pentru a acoperi în totalitate grupurile prioritate ale populaţiei nu vor fi disponibile înainte de ianuarie 2010".

Lipsa de doze suficiente de vaccin a dus la formarea de cozi lungi în faţa clinicilor sau centrelor de vaccinare, iar numeroase persoane considerate ca făcând parte din grupurile de ris, printre care copii sau femei însărcinate, sunt rugate în mod regulate să se întoarcă acasă, fără a fi vaccinate.