MENIU

Numărul cererilor de cetăţenie din partea basarabenilor a crescut de zece ori în ultima lună

Foto: RTV
Sute de basarabeni dorm în faţa Direcţiei pentru cetăţenie din Bucureşti

Sute de basarabeni dorm în faţa Direcţiei pentru cetăţenie din Bucureşti. Oamenii stau nopţi întregi la coadă ca dimineaţa să fie primii la deschiderea ghişeelor. Ei vor să obţină cetăţenia română. Aglomeraţia s-a creat şi pentru că numărul cererilor a crescut de zece ori în ultima lună.

Oamenii vin care cu trenul, care cu maşina. Stau toată noaptea în frig, de teamă să nu piardă rândul. La ora şapte dimineaţa se face strigarea, iar cei care nu răspund sunt şterşi de pe listă.

La ora nouă dimineaţa, moldovenii sunt primiţi de cei trei funcţionari ai direcţiei. Majoritatea află că au stat toată noaptea degeaba. "Sunt foarte mulţi pentru puterea noastră, numărul cererilor a crescut de aproape zece ori", spune Simona Chiric, director adjunct Direcţia pentru cetăţenie. 

În ultima lună, basarabenii au depus peste 1.500 de cereri pentru redobândirea cetăţeniei române. De miercuri, numărul funcţionarilor din direcţia pentru cetăţenie se va dubla. 

Mai multe articole despre:
cetăţenie basarabeni aglomeraţie