Numărul cazurilor de gripă porcină continuă să crească
Institutul Cantacuzino a confirmat 26 de noi pacienţi infectaţi cu virusul A/H1N1, a anunţat astăzi Ministerul Sănătăţii. Numărul cazurilor cu gripă porcină a ajuns astfel, la 307.
Majoritatea pacienţilor cu gripă porcină s-au întors din diverse ţări, precum Bulgaria, Spania, Anglia, Grecia şi Cehia.
În prezent, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Cantacuzino sunt în curs de desfăşurare testele preclinice, pe animale, pentru realizarea vaccinului împotriva virusului A/H1N1.
Cercetătorii români preconizează finalizarea acestora la sfârşitul lunii septembrie, urmând ca de la 1 octombrie să înceapă şi derularea testelor clinice. După finalizarea acestora se va demara producerea vaccinului. Capacitatea de înfiolare a Institutului Naţional Cantacuzino este de 5 milioane de doze, potrivit Ministerului Sănătăţii.
Până în prezent, în decurs de cinci luni, aproape 2.200 de persoane din întreaga lume au căzut victime pandemiei, potrivit ultimelor date ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care a înregistrat peste 209.000 de cazuri de îmbolnăvire într-un total de 177 de ţări.
Noul virus a fost semnalat, pentru prima dată, la sfârşitul lunii martie, în Mexic, iar OMS a decretat pandemie pe 11 iunie. Boala s-a extins "cu o viteză fără precedent", potrivit organizaţiei, care a subliniat că "în cursul pandemiilor precedente a fost nevoie de peste şase luni ca virusurile gripale să se propage aşa cum a făcut virusul A/H1N1 în mai puţin de şase săptămâni.