MENIU

Noul site al Carlei Bruni face vâlvă cu desenele soţilor Obama

Foto: carlabrunisarkozy.org

Desenele cu soţii Obama, "deloc măgulitoare", după cum scrie The Telegraph, publicate pe site-ul Carlei Bruni, au costernat internauţii.

O serie de poze şi desene cu politicieni şi staruri rock au fost postate pe site-ul oficial al Carlei Bruni, prima doamnă a Franţei. De altfel site-ul a căzut luni, în aceeaşi zi în care a fost lansat, din cauza numărului mare de vizitatori curioşi.  

Printre cei caricaturizaţi se numără şi soţia premierului britanic, Sarah Brown, şi Michelle şi Barrack Obama. Doamna Brown a reacţionat, de altfel, imediat, pe Twitter, scriind "a fost puţin uimită de ilustraţie". S-a corectat apoi, adăugând că a fost uimită în sensul bun şi că desenul e cool, deşi o serie de internauţi au declarat că nu seamănă deloc cu originalul.   

La alţii este mai rău, completează cei de la The Telegraph: "Barack şi Michelle Obama arată aproape extra-terestru. În schimb, soţul ei, preşedintele Nicolas Sarkozy, primeşte tratament regal. Desenul îi reduce considerabil urechile şi nasul".

Printre desenaţi se numără şi Nelson Mandela, Leonard Cohen, Bono, Lou Reed and John Galliano.