Noul Cod al Educaţiei a fost publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei - VEZI DOCUMENTUL
Ministerul Educaţiei a publicat pe pagina electronică noul Cod al Educaţiei. Propunerea legislativă a fost supusă vineri dezbaterii publice.
Proiectul Codului Educaţiei a intrat în dezbatere publică, pe site-ul ministerului de resort, propunerile şi sugestiile fiind aşteptate, timp de 30 de zile, la adresa dezbateri.cod@min.edu.ro, a anunţat Ministerul Educaţiei.
Descarcă de AICI noul cod al Educaţiei.
Pachetul a
fost conceput, definitivat şi asumat sub coordonarea ministrului
Educaţiei, Ecaterina Andronescu, de către reprezentanţii ministerului,
ai federaţiilor sindicale din învăţământ, ai federaţiilor studenţeşti
şi de părinţi, precum şi de reprezentanţii Consiliului Naţional al
Elevilor şi ai comunităţii academice.
Modificarea sistemului de admitere la liceu, micşorarea numărului de
probe la bacalaureat şi înfiinţarea unui Colegiu al profesorilor, după
modelul Colegiului Medicilor, sunt principalele noutăţi pentru
învăţământul preuniversitar, propuse de Ministerul Educaţiei după
discuţiile cu sindicatele.
Potrivit propunerilor incluse în Codul educaţiei, schimbările la preuniversitar ţin, în principal, de testările de la finalul ciclurilor de studii. Trecerea de la gimnaziu la liceu se va face tot pe baza repartizării computerizate şi a programelor de consiliere profesională organizate de şcoli.
La admiterea în liceu, se
va ţine cont de media generală obţinută pe parcursul claselor V-VIII,
care va avea o pondere de 50% din media finală, şi de nota la un test
structurat după model european, care va deţine tot o pondere de 50% şi
care reprezintă, de fapt, noutatea adusă în locul tezelor unice. La
acest test, care va fi susţinut, în scris, în semestrul al doilea din
clasa a VIII-a, vor fi verificate competenţele cheie obţinute de elev,
prin întrebări din mai multe domenii. Testul va fi dat şi la
finalizarea ciclului primar, ca verificare înainte de gimnaziu, însă
nota astfel obţinută nu va conta ulterior la admitere.
În ceea
ce priveşte bacalaureatul, acesta va avea două etape. Pe parcursul
clasei a XII-a, vor fi evaluate, prin verificări orale, competenţele de
comunicare în limba română şi, după caz, în limba maternă. Tot în
timpul ultimului an de liceu, vor fi susţinute două examene de
verificare a cunoştinţelor de folosire a computerului şi de limbi
moderne. Toate aceste evaluări din timpul anului şcolar sunt
eliminatorii.
La finalul clasei a XII-a, în cadrul bacalaureatului se vor susţine
trei, respectiv patru probe scrise, în cazul elevilor care au studiat
în limba maternă. Disciplinele de examen vor fi limba română, o probă
obligatorie corespunzătoare profilului, matematică sau istorie, şi una
la alegere, în funcţie de profil. La această ultimă probă, elevii care
au absolvit un profil real vor putea alege între chimie, fizică,
biologie şi informatică, iar cei de la profil uman, între economie,
geografie, logică, psihologie şi filosofie.
Practic, probele orale de la bacalaureatul de până acum au fost
înlocuite cu evaluările din timpul anului şcolar şi, în plus, a fost
eliminată ultima probă de bacalaureat, cea la discipline din altă arie
curriculară decât cea absolvită, unde mai mult de jumătate din
candidaţi alegeau proba la educaţie fizică.
Alte modificări prevăd ca învăţământul obligatoriu să aibă 11 clase,
incluzând grupa pregătitoare pentru şcoală, ministerul angajându-se să
generalizeze învăţământul de 13 clase. Elevii vor fi înscrişi în clasa
I dacă împlinesc vârsta de 6 ani în anul în care încep şcoala.
În ceea ce priveşte disciplina în şcoli, ministerul vrea să înfiinţeze
un Colegiu al profesorilor şi o Cartă a autonomiei şcolare. Potrivit
participanţilor la discuţiile despre noua lege a învăţământului,
Colegiul profesorilor va fi responsabil de analizarea şi sancţionarea
cazurilor de indisciplină şi imoralitate printre cadrele didactice,
similar Colegiului Medicilor în domeniul sanitar, iar Carta autonomiei
ar urma să stabilească limitele în care s-ar propaga puterea
instituţiilor de învăţământ, mai exact regulamentele de ordine
interioară, statutul elevului şi metodologiile după care elevii şi
părinţii vor fi implicaţi în luarea deciziilor ce privesc şcoala.
Ministrul Ecaterina Andronescu şi-a manifestat dorinţa ca toate aceste
modificări să se aplice încă din anul şcolar 2009-2010, însă a precizat
că acest lucru depinde de cum va proceda parlamentul pentru adoptarea
Codului educaţiei. În acest moment, Executivul nu a decis dacă acest
Cod al educaţiei va fi asumat de guvern sau va fi supus spre aprobare
în parlament.
PDL susţine că varianta propusă de ministrul Andronescu se află în
afara programului de guvernare şi nu ţine cont de prevederile Pactului
pentru Educaţiei, democrat-liberalii optând pentru pachetul Comisiei
prezidenţiale.
Premierul Emil Boc a declarat vineri că analizează "extrem de riguros"
cele două propuneri de reformă în educaţie, Codul elaborat de ministrul
Andronescu şi pachetul Comisiei prezidenţiale conduse de Mircea Miclea,
şi că cele mai importante soluţii vor fi promovate prin asumarea
răspunderii.