Noi restricții în Marea Britanie: Cazurile noi de covid continuă să crească! Incidență mare în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani
Rata transmisiei COVID-19 a crescut peste un nou nivel critic, în Marea Britanie, ceea ce înseamnă că infecția crește exponențial, arată cifrele oficiale.
Potrivit Grupului consultativ științific pentru situații de urgență (SAGE), cea mai recentă estimare pentru parametrul R în Marea Britanie este cuprinsă între 1,0 și 1,2.
Numărul cazurilor nou diagnosticate continuă să crească cu o incidență mai mare observată la tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani.
Noi restricții
Adunările la care participă mai mult de şase persoane vor fi interzise începând de luni în Anglia, o măsură ce vizează combaterea epidemiei de coronavirus, care înregistrează o creştere rapidă în Regatul Unit al Marii Britanii.
Fixată în prezent la 30 de persoane, această nouă limită se va aplica pentru “adunările din interior şi din exterior, în locuinţe private, spaţii publice exterioare şi localuri precum baruri şi restaurante”, a anunţat biroul de presă al prim-ministrului Boris Johnson, înaintea unei conferinţe de presă ce va avea loc miercuri după-amiază, potrivit AFP.
“Trebuie să acţionăm acum, pentru a împiedica virusul să se răspândească”, ar urma să declare politicianul britanic, membru al Partidului Conservator, potrivit aceluiaşi comunicat.
“Simplificăm şi consolidăm regulile ce vizează contactele sociale, pentru a le face mai uşor de înţeles şi de aplicat de către Poliţie. Este absolut esenţial ca oamenii să respecte aceste reguli”, va adăuga premierul britanic.
Excepţiile vizează familiile de peste şase persoane, şcolile, spaţiile de muncă, nunţile, înmormântările şi sporturile de echipă, organizate conform dispoziţiilor sanitare.