NewsIn - Gică Popescu: Conducerea FRF ar trebui să-şi dea şi ea demisia
Fostul internaţional român Gică Popescu a declarat miercuri, agenţiei NewsIn, că gestul lui Gheorghe Constantin, care şi-a dat demisia din funcţia de peşedinte al CCA, ar trebui să fie urmat şi de conducerea FRF, întrucât aceasta este direct răspunzătoare pentru împărţirea funcţiilor de conducere.
Preşedintele CCA, Gheorghe Constantin, şi-a dat miercuri demisia din funcţie, după scandalul legat de corupţia arbitrilor, decizia sa ajungând prin fax la secretarul general al FRF, Adalbert Kassai.
Patronul clubului FC Argeş, Cornel Penescu, şi preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, decizia fiind luată de Tribunalul Argeş. Cornel Penescu este acuzat de dare de mită, iar Gheorghe Constantin este cercetat pentru luare de mită.
În încheiere, Gică Popescu a indicat şi care este singura persoană care poate reabilita imaginea arbitrajului românesc: "Dacă se doreşte ca arbitrajul să fie în regulă, un singur om este potrivit: Ion Crăciunescu. El este singurul care poate face ca arbitrajul să funcţioneze corect".