NewsIn: BGS susţine că l-a identificat pe angajatul din înregistrarea cu Preda,dar nu face public numele său
Bărbatul care apare pe înregistrarea în care Eugen Preda este ţinut de poliţişti şi bătut este angajat al companiei de pază şi s-a pus la dispoziţia organelor de anchetă, anunţă BGS, printr-un comunicat de presă remis astăzi.
Reprezentantul BGS, Antoniu Ungureanu, a precizat pentru NewsIn că poziţia în firmă a angajatului care îl loveşte în piept pe Eugen Preda nu poate fi făcută publică, dar că zilele următoare compania va reveni cu amănunte.
"Ca urmare a prezentării de catre publicaţia >
preluate şi de alte canale media, a imaginilor legate de incidentul
referitor la numitul Eugen Preda, în timp ce se afla reţinut de către
agenţii S.P.I.R. la Mall Plaza, în data de 21.02.2009, compania BGS
Divizia de Securittate a efectuat, conform dispoziţiilor legale în
vigoare, în cursul zilei de 27.04.2009, cercetări interne pentru
identificarea persoanei implicate, aceasta din urmă punându-se deja la
dispoziţia organelor judiciare", arată BGS în comunicat, în care
precizează că, în urma acestei situaţii, reprezentanţii societăţii au
adus la cunostinţa organelor judiciare, astăzi, rezultatul cercetarilor
interne.
Eugen Preda, implicat în scandalul de la Mall Plaza
din februarie, a declarat, marţi, corespondentului NewsIn, că unul
dintre cei doi poliţişti SPIR care apar pe înregistrarea făcută
publică, duminică, de "Gardianul", l-ar fi bătut.