NewsIn - Bergodi: "Vom trata Ujpest cu mult respect, dar nu trebuie să ne temem de ei"
Antrenorul Stelei, Cristiano Bergodi, a declarat, marţi, agenţiei NewsIn, că partida retur cu Ujpest, din turul 2 preliminar al Ligii Europa, va fi dificilă, însă speră ca jucătorii săi să treacă peste momentele de presiune şi să obţină calificarea în faza următoare a competiţiei.
Antrenorul a adăugat că încă nu s-a hotărât dacă va face modificări în echipă pentru jocul cu Ujpest: "Vom vedea cum se pregătesc băieţii în ultimele antrenamente şi voi vedea cine este mai în formă. Încă nu ştiu cum va arăta primul 11".
Italianul a mai afirmat că este foarte mulţumit de lotul pe care îl are la dispoziţie şi a lăsat să se înţeleagă că în Ghencea nu va mai veni niciun jucător. "Sunt foarte mulţumit de felul în care se pregătesc jucătorii şi consider că aceasta va fi componenţa sa finală. Chiar dacă s-a tot vorbit de aducerea unui mijlocaş defensiv, nu trebuie să uităm că va reveni Ovidiu Petre pe acest post. Este valabil şi pentru Ifeanyi Emeghara. Consider că ar fi păcat să oprim ascensiunea jucătorilor tineri, care au nevoie de linişte şi încredere", a precizat tehnicianul.
Cristiano Bergodi este convins că jocul echipei sale va creşte mult până la începutul noului sezon al Ligii I şi a precizat că deja a observat aspecte pozitive. " Trebuie neapărat să ne îmbunătăţim jocul şi sunt sigur că o vom face. Pregătirea a fost scurtă şi nu am avut foarte mult timp la dispoziţie să ajungem la potenţialul dorit. Dar eu consider că s-au văzut îmbunătăţiri şi s-a putut observa o atitudine foarte bună din partea jucătorilor, care au fost determinaţi şi au reuşit chiar să câştige partida cu Ujpest în inferioritate numerică. Asta contează foarte mult pentru mine", a conchis antrenorul.
Steaua va juca joi, la Budapesta, de la ora 20:45, împotriva celor de la Ujpest, în manşa retur a turului 2 preliminar al Ligii Europa. În tur, roş-albaştrii s-au impus cu scorul de 2-0, prin reuşitele lui Romeo Surdu şi Bogdan Stancu.