New7Wonders lansează o nouă campanie pentru desemnarea celor şapte minuni naturale ale lumii
Organizaţia neguvernamentală New7Wonders a lansat, marţi, în Elveţia, o campanie pentru desemnarea celor şapte minuni naturale ale lumiii, la doi ani de la o iniţiativă similară şi controversată pentru selectarea celor şapte noi minuni ale lumii.
Organizaţia, prezidată de cineastul elveţian Bernard Weber, a publicat pe internet o listă de 28 de situri naturale dintre care vor fi alese cele şapte finaliste. Până în 2011, organizatorii se aşteaptă ca un miliard de persoane să voteze prin telefon sau internet pentru a alege. Favoritele listei sunt fluviul Amazonul, stâncile din Moher (Irlanda) şi Marea Moartă.
Iniţial, au fost alese 440 de situri, apoi lista a fost redusă la 77 şi, după selecţia unui comitet de experţi, la doar 28, au explicat cei de la New7Wonders. Din lista nominalizărilor a făcut parte şi rezervaţia naturală Retezat.
Nominalizările făcute de 222 de ţări au fost împărţite în şapte categorii, care corespund unor zone şi forme de relief specifice: peisaje glaciare, insule, munţi şi vulcani, peşteri, formaţiuni stâncoase şi văi, păduri, parcuri naţionale şi rezervaţii naturale, lacuri, râuri şi cascade, peisaje marine.
"Este vorba despre a pune pe picior de egalitate monumentele naturii", a precizat Bernard Weber, care a explicat că aceste situri au fost alese în funcţie de frumuseţe, unicitate şi autenticitate.
Alegerea, un exerciţiu democratic, potrivit preşedintelui, va creşte atracţia turistică a siturilor, dar şi îmbunătăţirea prezervării lor.
Cele şapte noi minuni ale lumii au fost alese şi în 2007, prin votul a peste 100 de milioane de persoane. Minunile alese atunci, tot la iniţiativa New7Wonders, sunt Marele Zid Chinezesc, Colosseumul din Roma, Machu Picchu din Peru, Taj Mahal din India, Petra din Iordania, Christ Redeemer din Brazilia şi Chichen Itza din Mexic. Campania pentru alegerea celor şapte noi minuni ale lumii a suscitat ploemici, UNESCO anunţând că iniţiativa nu a fost nici democratică, nici ştiinţifică.