MENIU

Negocieri la Guvern: 326.000 de disponibilizaţi din sectorul bugetar până în 2015

Foto: tehnopol.ro
Hossu: Coeficienţii din legea unică de salarizare vor cunoaşte mici ajustări

Numărul angajaţilor din sistemul bugetar ar putea scădea de la 1.394.000 în acest an până la 1.068.000 în 2015, iar salariile de la stat ar putea creşte în medie cu 56% în următorii şase ani, potrivit variantei legii unice de salarizare prezentate marţi sindicatelor şi patronatelor de ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.

Astfel, potrivit acestui document, numărul angajaţilor din sistemul bugetar ar putea scădea cu 150.000 anul viitor, până la 1.244.000, iar salariile vor avea o creştere zero, mai arată datele prezentate marţi sindicaliştilor de reprezentanţii Finanţelor. 

În continuare, numărul bugetarilor ar urma să ajungă la 1.207.000 în 2011 şi la 1.170.000 în 2012. Totodată, salariul minim pe economie ar urma să crească anul următor la 705 lei şi ar putea ajunge la 764 lei în 2011. Salariul minim ar putea ajunge la 845 lei în 2012, la 934 în 2013, la 1.016 lei în 2014 şi la 1.100 în 2015.

Din datele prezentate de reprezentanţii Finanţelor reise că salariul minin pe economie nu mai este legat de coeficientul 1 din Legea unitară de salarizare în 2010. 

Potrivit datelor prezentate de ministrul Finanţelor, salariile vor creşte abia în 2011, cu 8,3%, urmând ca în 2012 să înregistreze o creştere substanţială, de 10,7%.

În 2013 este estimată o creştere de 10,5%, iar în 2014 de 8,8%. Peste şase ani, în 2015, salariile din Românie ar putea înregistra o creştere de 8,2%, mai arată datele privind impactul aplicării Legii unitare de salarizare. 

Coeficienţii din legea unică de salarizare vor fi ajustaţi, anunţă liderul Cartel Alfa

Coeficienţii din ultimul proiect al legii de salarizare unică vor cunoaşte mici ajustări, a anunţat Bogdan Hossu, după întâlnirea cu reprezentanţii Guvernului. Discuţiile pe tema legii vor fi reluate joi după ce Guvernul va corecta deficienţele constatate marţi de reprezentanţii sindicatelor.

''Am semnalat deficienţe în textul legii unice de salarizare, care a rămas să fie corectate începând de joi la Ministerul Finanţelor, în cadrul unei comisii la care să participe reprezentanţii confederaţiilor sindicale patronale'', a declarat Bogdan Hossu. 

Deficienţele semnalate de sindicate  includ ''neuniformitatea drepturilor marginale, precum orele suplimentare, prima de vacanţă, care nu erau uniformizate pentru toată lumea'' sau  ''neexcluderea legilor speciale''.

Reprezentanţii Guvernului susţin că nimeni nu va pierde de pe urma acestei legi, iar salariile mici vor creşte. Asta în condiţiile în care, conform  proiectului de lege elaborat de Executiv, creşterile salariale nominale, în 2010, sunt zero. 

De asemenea, salariul mediu brut este mai mic decât cel din 2009. În schimb, va creşte salariul minim pe economie.

Citeşte şi Medicii şi profesorii sunt nemulţumiţi de ultima variantă a legii unice de salarizare