Tragedie în Iași. O adolescentă de 14 ani s-a spânzurat, părinții au fost cei care au descoperit trupul
Tragedie în Iași. O adolescentă de 14 ani a fost găsită spânzurată de către părinții ei, care au sunat imediat la 112. Echipajul de urgență a încercat resuscitarea, dar fără succes. Tânăra a fost transportată la Institutul de Medicină Legală (IML), pentru necropsie.
„La data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără s-ar fi spânzurat, la domiciliul din municipiul Iași.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat cadavrul tinerei.
S-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Iași, potrivit BZI.