MENIU

Naum Ciomu cere instanţei să i se permită să practice din nou medicina. Cum comentaţi?

Foto: ziua.net

Naum Ciomu, medicul condamnat în 2007 pentru malpraxis, cere Tribunalului Bucureşti să anuleze decizia Colegiului Medicilor Bucureşti prin care i s-a interzis să practice medicina, susţinând că prin sentinţa dată în cazul său are interdicţie să practice chirurgia urologică, nu medicina "în general".

Astfel, medicul Ciomu a depus pe 25 mai, la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Bucureşti, o acţiune împotriva Colegiului Medicilor Bucureşti (CMB), în care cere instanţei să anuleze decizia instituţiei din 30 ianuarie 2009, prin care i-a fost retrasă calitatea de membru al Colegiului şi, implicit, dreptul de a practica medicina.

Potrivit deciziei CMB, contestată de Ciomu, acestuia i s-a retras calitatea de membru al Colegiului şi, implicit, dreptul de a practica medicina, pe baza sentinţei penale numărul 31 din 9 ianuarie 2007, a Judecătoriei Sectorului 5, potrivit căreia s-a luat faţă de medic "măsura de siguranţă a interzicerii de a ocupa profesia de medic primar chirurg urolog".

În acţiunea depusă la Tribunalul Bucureşti, Naum Ciomu susţine că decizia CMB excede sentinţei penale pronunţate de Judecătoria Sectorului 5 şi rămasă definitivă la Curtea de Apel Bucureşti, deoarece "instanţa a luat măsura de siguranţă a interzicerii exercitării activităţii de chirugie urologică, nu a profesiei de medic, cum greşit a reţinut Colegiul Medicilor".

Naum Ciomu susţine că, după ce i-a fost comunicată decizia din ianuarie a CMB, a făcut în luna martie o contestaţie prin care a solicitat atât motivarea, cât şi anularea respectivei decizii, pe motiv că este ilegală.

Fiind nemulţumit de răspunsul primit de la Colegiu, a făcut o a doua contestaţie, la care nu a primit răspuns până în momentul înaintării acţiunii din instanţă. Mai mult, susţine medicul, Colegiul nu a respectat procedurile în vigoare în ceea ce priveşte emiterea de acte administrative, deoarece nu i-a permis să atace, la Comisia Superioară de Disciplină, decizia din 30 ianuarie.

De asemenea, se mai arată în acţiune, Colegiul Medicilor Bucureşti a comunicat decizia luată în cazul său către spitalul unde este angajat fără a aştepta împlinirea termenul de 15 zile, prevăzut de Statutul şi Codul Deontologic al Colegiului Medicilor din România, timp în care hotărârea putea fi contestată.

De cealaltă parte, la primul termen al procesului, reprezentanţii CMB au depus o întâmpinare, în care arată că instituţia nu are obligaţia legală de a interpreta decizia luată în cazul medicului Ciomu. Mai mult, reprezentanţii Colegiului au invocat excepţia prematurităţii acţiunii depuse de către Ciomu, pe motiv că acesta trebuia să se adreseze iniţial instituţiei, cu o cerere de revocare a deciziei contestate, şi abia apoi instanţei.

Procesul urmează să fie reluat de magistraţii de la Tribunalul Bucureşti pe 28 octombrie.

Doctorul Naum Ciomu a fost condamnat, prin decizia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti din 10 noiembrie 2008, la un an cu suspendare pentru vătămare corporală şi  la plata sumei de 500.000 de euro daune morale, în solidar cu Spitalul Panduri din Capitală.

Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este prima decizie definitivă a unei instanţe din România în cazul unui medic acuzat de malpraxis.

Mai multe articole despre:
malpraxis Naum Ciomu practică Colegiul medicilor