MENIU

Muzeul Naţional de Artă din China va expune 80 de lucrări ale pictorului William Turner

Foto: artline.ro

China va expune picturi ale celebrului pictor englez William Turner, după ce conducerea galeriilor Tate Britain din Londra a fost de acord să împrumute cele 80 de tablouri din colecţia sa, informează BBC.

Împrumutul, care a fost anunţat de prim-ministrul britanic Gordon Brown, include lucrări importante ale lui Turner, precum "The Decline of the Carthaginian Empire" şi "Norham Castle, Sunrise". Expoziţia va fi deschisă la Muzeul de Artă din Beijing, începând din aprilie.

Expoziţia din capitala Chinei va fi o versiune la scară mai mică a celei desfăşurate în prezent la Pushkin Museum din Moscova, numită de criticii ruşi expoziţia anului. 

În urmă cu doar câteva zile, un tablou al celebrului pictor englez, care reprezintă un peisaj al Greciei Antice, a fost vândut la licitaţie pentru suma de 9 milioane de lire sterline. Câştigătorul licitaţiei organizate de casa Sotheby's la New York şi-a păstrat anonimatul. 

Recordul de preţ obţinut de o pictură a lui Turner datează din aprilie 2006, când un tablou înfăţişând un peisaj veneţian a fost vândut contra sumei de 25 milioane de lire sterline, la casa de liciţaţii Christie's. 

Mai multe articole despre:
China expoziţie Muzeul Naţional de Artă