Mutu a semnat din nou cu firma de impresariat a fraţilor Becali!
Lovitură de teatru, miercuri, în fotbalul din România. Adrian Mutu s-a împăcat cu fraţii Becali şi a semnat din nou un contract de reprezentare cu firma de impresariat a acestora. Informaţia a fost confirmată de Victor Becali, la GSPTV.
"Ne-am căutat reciproc. Eu mă gândeam să-l sun şi el pe mine", a glumit Victor Becali. "Discuţia a durat cinci minute. Trece şi el printr-un moment greu, dar cred că am avut mult mai multe lucruri buni decât urâte împreună. Am avut şi multe realizări. Aşa că am decis să încercăm din nou. Nu ne-am luat niciun fel de obligaţie că-l putem salva, dar o să vedem ce putem face. O să facem tot posibilul. Nu mă gândeam că mă mai împac cu el, dar asta e viaţa. Toate socotelile pe care le-am avut cu el au fost încheiate", a mai spus impresarul.
Adrian Mutu a fost sub contract cu firma condusă de fraţii Victor şi Ioan Becali, dar a rupt înţelegerea în urma scandalului de dopaj în care a fost implicat pe când era la clubul Chelsea Londra, în 2004, şi din cauza căruia este acum obligat să plătească englezilor peste 17 milioane de euro. În acea perioadă, Mutu a semnat cu firma condusă de Alessandro Moggi, GEA World, care l-a dus la Juventus şi la Fiorentina.
Noua situaţie a schimbat radical şi atitudinea "vărului" Becali faţă de internaţionalul român. "Dacă are nevoie de un euro pentru a plăti datoria la Chelsea, nu i-l dau acestui nenorocit", spunea recent Gigi Becali, însă acum finanţatorul Stelei a gata să-l ajute cum poate pe "Briliant", pentru că a intrat în "familie".
"O să vorbesc la Comisia Europeană de Sport să vedem dacă pot să intervină pe lângă FIFA şi UEFA, acum el face parte din familie. Nu mă mai interesează acum banii pe care trebuei să-i primesc de el, mai vorbim peste un an, tre icinci, acum e în familie...", a spus Gigi Becali, la GSPTV. "Am vorbit deja cu Adrian Mutu la telefon despre cum aş putea să-l ajut", a continuat Becali, la Sport.ro.