MENIU

Mulţi pensionari din SUA sunt obligaţi să-şi caute de muncă

Foto: RTV

Criza economică i-a readus pe pensionarii americani în câmpul muncii. Mulţi n-au apucat să se bucure bine de zilele tihnite de pensie, că au fost nevoiţi să-şi caute de lucru ca să poată supravieţui. Fluctuaţiile de la bursă şi falimentul unor bănci i-a lăsat pe bătrâni fără economiile de o viaţă.

Phyllis Liebert a aşteptat cu nerăbdare să iasă la pensie şi să aibă timp de pasiunile ei. Ar fi vrut să meargă mai des la teatru şi să facă muncă de voluntariat. Mai are, însă, de aşteptat. Recesiunea i-a dat planurile peste cap.

"Când am decis să mă pensionez, credeam că sunt o femeie bogată. Aveam acţiuni la bursă. Şi contam pe banii pe care credeam că-i am", a declarat Phyllis.

Acum, Phyllis îşi caută de muncă şi spune că viaţa e la fel de grea ca în timpul crizei din anii '30. Şi nu este singurul pensionar din Statele Unite care a ajuns în această situaţie.

"Din vara lui 2008, s-a triplat numărul pensionarilor care îşi caută un loc de muncă", declară Bob Skladany, preşedinte institut de cercetare.

Sondajele arată că aproape jumătate din cei care s-au pensionat recent sunt nevoiţi să muncească din nou, din cauza crizei economice care a lovit Statele Unite.

Mai multe articole despre:
locuri de muncă SUA pensionari criză economică