MENIU

Muammar Gadhafi a încercat să convertească la islam 200 de italience

Gadhafi şi Berlusconi

Cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, înalte de cel puţin 1m70, cele 200 de italience au fost invitate la o petrecere dată de liderul libian la Roma.

Reuniune internaţională cu surprize desprinse parcă din \"O mie şi una de nopţi\". S-a întâmplat la Roma, care gădzuieşte summitul Agenţiei ONU pentru Agricultură şi Alimentaţie. Printre momentele protocolare organizate de premierul italian Silvio Berlusconi pe marginea reuniunii s-a numărat şi o petrecere într-un cartier rezidenţial din Roma, la care au fost invitate 200 de tinere.

Frumoase, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, înalte de cel puţin 1 metru 70, tinerele nu au primit permisiunea de a purta decolteu sau minijupă. Lăsate să aştepte timp de o oră într-o sală de recepţie, doar cu un pahar de apă în faţă şi fără nicio explicaţie, ele au rămas stupefiate în momentul în care în încăpere şi-a făcut apariţia liderul libian Muammar Gadhafi.

Amabil, acesta a încercat să le convertească pe invitatele sale la Islam, asigurându-le că nu este misogin. Deşi tentativa nu a dat rezultate, Gadhafi a reuşit cel puţin să le convingă pe tinere să accepte câte un exemplar din Coran.

Mai multe articole despre:
Muammar Gadhafi