Mircea Geoană şi-a lansat din nou candidatura la prezidenţiale
Mircea Geoană şi-a lansat vineri candidatura la prezidenţiale. Pentru a treia oară! Prima dată s-a întamplat la începutul lunii aprilie. A doua oară, la mijlocul lui mai. Şi, aproape de fiecare dată, vinerea, zi considerată norocoasă pentru lansările pesediste.
"Mă pregatesc să candidez şi sunt convins că cu şanse bune, muncă multă şi ajutor de la Dumnezeu voi fi viitorul preşedinte al României. Problema este că voi câştiga şi să vedem pe cine punem la partid", declara de 2 aprilie, Mircea Geoană.
Singurul care nu şi-a manifestat atunci entuziasmul pentru propunere a fost Ion Iliescu. Preşedintele de onoare al PSD a fost însă mult mai expansiv însă o lună şi jumătate mai tarziu. Pe 15 mai, la Romexpo, peste 10.000 de membri PSD aduşi cu autocarele din ţară îşi aclamau candidatul. Tot atunci, Ion Iliescu îi dădea sfaturi lui Geoană.
"Vă fac această propunere cu convingerea că Mircea Geoană are şi potenţialul şi capacitatea de învăţare, necesare pentru această misiune de înaltă răspundere", afirma pe 15 mai Ion Iliescu.