Mircea Geoană: Am ajuns la Externe din frustrarea că am fost refuzat la export
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi-a lansat, duminică, la Palatul Culturii din Târgu Mureş, cartea \"Încredere\", eveniment la care au fost prezenţi zeci de intelectuali din oraş, dar şi reprezentanţi locali ai PNL şi UDMR.
Liderul PSD a fost însoţit la Târgu Mureş de Ecaterina Andronescu, Cristian Diaconescu şi Mircea Dinescu. În discuţia pe care a avut-o cu cei prezenţi, Geoană şi-a prezentat cartea şi a făcut câteva consideraţii autoironice.
\"Este vina mea că nu am reuşit întotdeauna să arăt altfel\", a spus Mircea Geoană, referindu-se la faptul că în faţa camerelor afişează o atitudine mai rigidă.
El a povestit apoi despre părinţii săi, despre familie şi despre primii paşi în politică, relatând pe larg episodul care l-a determinat să ajungă ministru de Externe. Astfel, Geoană a spus că pe vremea comunismului făcea în fiecare an cereri pentru a pleca în străinătate şi de fiecare dată primea răspunsul \"aprobat negativ\". \"Aş putea spune că am ajuns la Externe din frustrarea unui cetăţean de a fi mereu refuzat la export\", a spus Mircea Geoană.
Un alt episod pe care l-a povestit a fost cel legat de dineul oferit ca ambasador lui Thomas Lantos (fost congresman american de origine ungară, care a încetat din viaţă în februarie 2008). \"I-am oferit un gulaş făcut de un bucătar care se numeşte Gyula. Am simţit atunci că am rupt prima prejudecată faţă de România\", a afirmat liderul social-democrat.
Geoană a mai spus că prioritatea lui în următoarea perioadă este aceea de a distruge sintagma \"Ce ţară frumosă, păcat că e locuită!\". El a adăugat că legenda Meşterului Manole ar trebui demolată, remarcă la care Mircea Dinescu a spus: \"Dacă Traian Băsescu o îngropa la poalele Cotrocenilor pe Elena Udrea, avea şanse să fie preşedinte\".
Mircea Dinescu a făcut regulile în ceea ce priveşte vorbitorii, fiind şi primul care a vorbit despre politică. \"Eu simt nevoia ca preşedintele României să fie un domn: Mircea Geoană, înconjurat de alţi domni - Crin Antonescu, Klaus Johannis\", a spus Dinescu, remarcând că în Târgu Mureş oamenii sunt foarte frumos îmbrăcaţi şi \"toţi arată ca nişte domni şi doamne\".
După lansarea cărţii \"Încredere\", urmată de o dezbatere pe tema \"O singură Românie\", Mircea Geoană va susţine la Târgu Mureş o conferinţă de presă.