Mircea Diaconu: Statul este duşman, în loc să-ţi fie prieten. Te vânează, te pedepseşte şi simţi asta
De la \"pe vremea lui Ceauşescu...\" la \"pe vremea lui Băsescu...\" nu este decât un pas. Cel puţin aşa crede liberalul Mircea Diaconu, în opinia căruia suntem într-un punct în care \"omul are dreptate să se ascundă atâta timp cât statul îl vânează\". Mai mult, în fruntea acestui stat, spune Diaconu, se află \"un actor talentat, dar, evident, amator\", care devine plictisitor: Traian Băsescu.
"Statul este duşman, în loc să-ţi fie fie prieten", a spus Mircea Diaconu, în cadrul unei emisiuni televizate. În opinia liberalului, la această situaţie s-a ajuns într-un interval de timp foarte scurt.
"Statul te vânează, te pedepseşte, te urăşte şi simţi asta. Şi când ţi-e greu nu te ajută. Vorbesc de sănătate... Am ajuns ca pe vremea lui Ceauşescu, într-un punct în care omul aproape că are dreptate să se ascundă câtă vreme tu, stat, îl vânezi, nu-l iubeşti şi nu-l ajuţi când îi este greu", a completat Diaconu.
În opinia senatorului PNL, acest stat este condus de "un actor talentat, dar, evident, amator".
"Traian Băsescu este un actor talentat, dar, evident, amator, care repetă aceleaşi chestii şi devine plictisitor", a încheiat Diaconu, exprimându-şi speranţa că drepturile preşedintelui vor fi restrânse în eventualitatea în care se va lua în discuţie modificarea Constituţiei.