Ministrul Justiţiei s-a întâlnit joi cu reprezentanţii personalului auxiliar din justiţie
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţii Projust şi Federaţia Naţională Sindicală Justiţia (FNSJ), care au fost chemaţi pentru discuţii la sediul ministerului.
O parte din personalul auxiliar din Bucureşti s-a aflat, joi, din nou, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, pentru a protesta împotriva faptului că acestor angajaţi ar urma să nu li se acorde drepturile salariale restante.
Preşedintele Projust, Ştefania Teleman, a declarat, pentru NewsIn, că reprezentanţii Projust, împreună cu Federaţia Naţională Sindicală Justiţia (FNSJ), au fost chemaţi pentru discuţii, joi, la Ministerul Justiţiei.
De asemenea, Ştefania Teleman a precizat că ministrul Justiţiei ar fi cerut preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti să-i sancţioneze pe angajaţii protestatari.
Ştefania Teleman a adăugat că protestul nu este unul organizat şi că angajaţii folosesc această metodă pentru că vor să li se acorde drepturile salariale cuvenite.