Miniştrii Mediului din G8 încearcă să găsească un compromis între criza economică şi cea climatică
Miniştrii Mediului din G8 şi din ţările emergente, reuniţi la Siracusa, în Sicilia, au încercat să găsească o soluţie de compromis între criza economică mondială, pe de o parte, şi lupta împotriva încălzirii climatice şi păstrarea biodiversităţii, de cealaltă.
Reuniunea vizează adoptarea unei "Carte de la Siracusa"
pentru a identifica mijloacele şi sursele de finanţare care pot păstra
biodiversitatea animală şi vegetală pe toată suprafaţa Pământului, au
afirmat surse apropiate dosarului.
Biodiversitatea este recunoscută în prezent de toate ţările drept un atu economic indispensabil şi de neocolit atât pentru dezvoltarea ţărilor bogate, cât şi pentru cele sărace, potrivit aceleiaşi surse. "Criza financiară este o oportunitate pentru a rezova în acelaşi timp criza economică şi a cea a încălzirii Pământului", a declarat ministrul ceh al mediului Martin Bursik, în cursul unei conferinţe de presă.
Schimbarea radicală a abordării problemei încălzirii climatice de către
noua administraţie americană a inspirat optimism la conferinţă. "G8
este un forum excelent pentru a transmite mesajul că biodiversitatea
rămâne o prioritate pentru programul mondial al mediului (...) şi
există o înţelegere comună a amplorii problemei", a afirmat Bursik, a
cărui ţară asigură preşedinţia UE.
În decembrie 2009, la Copenhaga, va avea loc un summit, în urma căruia
ONU speră ca ţările participante să ajungă la un acord cu caracter
obligatoriu privind limitarea emisiilor de dioxid de carbon, care să
urmeze din 2010 Protocolului de la Kyoto. Pe lângă noua atitudine americană, noutatea reuniunii de la Siracusa a
fost şi intenţia de a implica şi Africa în efort, pentru o dezvoltare
durabilă. Africa de Sud şi Egiptul au fost invitate la reuniune.