MENIU

Ministrul Sănătății, despre decesul adolescentului de 16 ani, la Spital Târgu Jiu: Goana după situaţii ce te împiedică să acţionezi, un reflex al lipsei de empatie față de pacienți

Alexandru Rafila

Goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care te împiedică să acţionezi reprezintă un reflex al lipsei de empatie faţă de pacienţi, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, despre cazul adolescentului de 16 ani care a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.

"Nu putem să influenţăm comportamentele individuale ale medicilor sau ale altor persoane care lucrează în sistemul de sănătate. Aceasta goană după căutarea în cadru legal a situaţiilor care te împiedică să faci ceva nu cred că este altceva decât un reflex al lipsei de empatie faţă de pacienţi şi (...) totuşi, noi avem menirea, nu doar cunoştinţele, ci şi menirea să îngrijim oamenii şi lucrul ăsta trebuie să îl înţeleagă toată lumea", a afirmat Rafila duminică, într-o conferinţă de presă prilejuită de concursul de intrare în rezidenţiat, întrebat de jurnalişti pe tema decesului unui adolescent la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.

El a punctat că mai este mult de lucrat la acest capitol, că poate şi legislativ trebuie făcute îmbunătăţiri, iar Colegiul Medicilor din România şi Ordinul Asistenţilor Medicali ar trebui să facă demersuri pentru educarea cadrelor medicale, pentru că nepăsarea poate duce la pierderea de vieţi.

Potrivit ministrului Sănătăţii, există legislaţie şi proceduri care trebuie implementate de fiecare unitate sanitară.

Val de anchete după MOARTEA adolescentului de 16 ani, la câteva ore după internarea în spitalul din Târgu Jiu: tânărul, lăsat să moară cu zile?

"Nu cred că există motivaţii legale sau morale atunci când discutăm despre salvarea vieţii unui copil. Nu există. Nici legale, nici morale. Legislaţia este acoperitoare şi ca să o întărim, dacă vreţi, a apărut această ordonanţă de urgenţă care are două componente - una se referă la continuarea tratamentului celor care sunt copii şi devin adulţi, deci, după vârsta de 18 ani, mai ales cei care au boli cronice, boli oncologice, să poată să facă tratament în acelaşi tip de unitate sanitară cu medicii care deja îi cunosc, iar cealaltă se referă la întărirea, dacă vreţi, a acestei precizări că atunci când există o situaţie ameninţătoare, de moarte, asistenţa medicală obligatoriu trebuie acordată fără niciun fel de ezitare", a spus ministrul Sănătăţii.

Medicul de gardă de la Spitalul din Târgu Jiu rupe tăcerea după decesul adolescentului de 16 ani: Lista cu „NU AVEM” devine îngrijorător de lungă

În ceea ce priveşte un conflict între anestezişti şi chirurgi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, el a punctat că a dat colegilor săi de la mai multe departamente să studieze acest aspect.

"Cred că este o problemă care trebuie să fie în atenţia managerilor nu numai a acestui spital, în general în orice spital. Lucrul în echipă şi coeziunea personalului medical sunt o condiţie a prestării unui serviciu medical de bună calitate", a afirmat ministrul Rafila.

În opina sa, poate fi organizată o formare continuă a medicilor din sistem pe tema comunicării cu pacienţii.

49 de copii cu vârste peste şapte ani, operați de chirurgi FĂRĂ specializare în pediatrie, la Spitalul din Târgu Jiu. Recent, un adolescent de 16 ani a MURIT la câteva ore după internare

"Putem discuta cu universităţile şi mai ales cu societăţile profesionale să facă astfel de programe de educaţie medicală continuă (...), sancţiunile nu ştiu ce efecte au, cred totuşi în schimbarea mentalităţii, în educaţie. Este un proces şi, repet, comportamentele individuale ale multora nu sunt neapărat influenţate de cadrul legal", a adăugat Alexandru Rafila.

Un medic chirurg şi un medic de la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Târgu Jiu au fost amendaţi de către Direcţia de Sănătate Publică Gorj cu câte 3.000 de lei, în urma decesului, în unitatea sanitară, a unui băiat de 16 ani din comuna Scoarţa.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă după decesul băiatului.