MENIU

Ministerul Mediului va demara două noi proiecte verzi în următoarele două luni

Foto: maimultverde.ro

Ministerul Mediului va lansa în următoarele două luni două proiecte ce vizează îmbunătăţirea mediului şi creşterea calităţii vieţii în localităţi, a declarat, vineri seară, ministrul de resort, Nicolae Nemirschi.

"Vrem să lansăm în iulie proiectul "100% parcuri", pe care-l pot accesa autorităţile locale. Intenţionăm să dezvoltăm şi să amenajăm cel puţin 100 de parcuri în oraşele şi comunele României ", a precizat Nemirschi.

El a adăugat că al doilea proiect al ministerului este "Ofensiva pădurii", cuun buget de 25 milioane euro, prin care vor putea primi finanţări cei care deţin sau administrează terenuri din zone despădurite.

"Vom planta 45 milioane de copaci. Nu vor fi însă plantări de formă, ci proiecte menite să însemne ceva, în zone de extremă importanţă, din sudul ţării, pentru că România e supusă deja schimbărilor climatice", a mai spus ministrul.

Acest proiect va fi lansat în august, iar plantările efective vor începe din toamnă, a mai spus ministrul, la gala premiilor de mediu.

Ministerul Mediului a numit doi ambasadori care vor promova proiectele, Grigore Leşe şi Tudor Gheorghe.