Milioane de oameni au fost la Washington pentru învestitură
Venirea la Casa Albă a lui Barack Obama a fost aşteptată cu o uriaşă speranţă de o întreagă planetă. Dar nimic nu a egalat bucuria şi speranţa comunităţii afro-americane.
Dintr-un preşedinte ales, Barack Obama a devenit un fenomen social. Milioane de americani au venit la Washington pentru a vedea ceremonia de învestitură, iar venirea sa a fost percepută ca începutul unei noi ere în istoria Statelor Unite.
Veniţi cu inima deschisă la Washington, gata să întâmpine schimbarea, americanii din toate colţurile Statelor Unite au descoperit o atmosferă greu de transpus în cuvinte.
Chiar şi locul ales pentru discurs trezeşte amintiri. Motiv pentru mulţi să considere acest eveniment unul de referinţă în istoria Statelor Unite.
În timp ce şi-a susţinut discursul de inaugurare Barack Obama a privit spre acest parc. A fost un moment emoţionant pentru foarte mulţi americani de culoare deoarece în 1840 aici exista o piaţă unde se cumpărau şi se vindeau sclavii.