Medic, despre starea de sănătatea a actriței Draga Olteanu Matei: ”Necesită în continuare menţinerea funcţiilor vitale”
Actrița Draga Olteanu Matei are, în continuare, nevoie de suport respirator şi hemodinamic. Medicul șef al UPU-SMURD, prof.dr. Diana Cimpoeșu, a spus că starea actriței Draga Olteanu Matei este gravă și se poate schimba în orice minut.
„Starea pacientei este staţionară. Se află în continuare în terapie intensivă cu suport respirator şi hemodinamic. Este o pacientă extrem de fragilă, 87 de ani, care necesită în continuare menţinerea funcţiilor vitale. Este o patologie complexă cardiacă, suprapusă cu o urgenţă gastrointestinală, cu patologie endocrină, o patologie cronică de foarte mulţi ani, care acum s-a acutizat prin pierderea masivă de sânge.
De aceea, după cum v-am spus de această dată, cu suport ventilator, cu suport hemodinamic, cu o îngrijire şi o monitorizare atentă, starea dumneaei foarte fragilă se poate schimba de la minut la minut”, a spus Diana Cimpoeșu, la un post TV.
Actriţa Draga Olteanu Matei a ajuns vineri seara, în stare gravă, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului "Sf. Spiridon" din municipiul Iaşi, după ce a suferit o hemoragie digestivă.
Conform medicului, Draga Olteanu Matei a suferit un şoc hemoragic pe fondul unei hemoragii digestive superioară. Ea a fost sedată şi internată la terapia intensivă pentru Clinica de Gastroenterologie.
Draga Olteanu Matei a împlinit vârsta de 87 de ani pe data de 24 octombrie.