MENIU

Maximilian Nicu a depus jurământul în urma căruia a devenit cetăţean român

Foto: www.sportargesean.ro

Mijlocaşul formaţiei Hertha Berlin, Maximilan Nicu, a depus vineri, la Consulatul României de la Berlin, jurământul în urma căruia jucătorul a devenit cetăţean român.

"Nu am vorbit cu Piţurcă, ci doar cu secunzii şi cu ofiţerul de presă. Voi vorbi în România cu domnul Piţurcă. Ştiu numele unora dintre fotbaliştii din echipa României, nu-i cunosc personal, dar lucrurile se vor schimba foarte repede. Mâine voi juca împotriva lui Marica şi voi încerca să vorbesc cu el", a spus Maximilian Nicu.

Mijlocaşul liderului din Bundesliga s-a referit şi convocarea sa pentru pentru meciurile cu Serbia şi Austria: "Am înţeles că este o atmosferă pozitivă la echipa României. Sper ca cei de acolo să mă ajute să scap puţin de presiunea care va apăsa pe umerii mei. Este important ca lumea să nu se uite la mine ca la un salvator, să nu se aştepte la minuni din partea mea".

Decizia Ministerului Justiţiei prin care fotbalistul lui Hertha Berlin, Maximilian Nicu, şi-a redobândit cetăţenia română a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. Fotbalistul Herthei Berlin s-a numărat printre cele 50 de persoane ale căror cereri de dobândire sau redobândire a cetăţeniei române au fost acceptate de Ministerul Justiţiei şi publicate miercuri în Monitorul Oficial.

Mijlocaşul de origine română s-a născut pe 25 noiembrie 1982 în Germania şi a evoluat în cariera sa pentru SpVgg Unterhaching, Erfurt, Wehen Wiesbaden, Wacker Burghausen, fiind achiziţionat de Hertha în vara anului trecut în schimbul a 300.000 de euro, conform presei nemţeşti. În acest sezon din Bundesliga, Nicu a fost folosit în 22 meciuri şi a marcat două goluri.

România va întâlni Serbia la 28 martie, la Constanţa, şi Austria la 1 aprilie, la Klagenfurt, în două partide care contează pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2010.