MENIU

Marea dezbatere Băsescu-Geoană-Antonescu s-a terminat. VEZI DEZBATEREA AICI!

<descriere>
Prezidenţiabilii au susţinut vineri seara o dezbatere publica în cladirea Parlamentului

Marea confruntare dintre primii trei candidaţi la preşedinţie a fost presărată cu atacuri, lovituri sub centură, dar şi momente de relaxare, ce-i drept puţine. Traian Băsescu şi-a axat discursul pe bilanţul de mandat, Crin Antonescu pe atacuri vehemente la adresa ambilor contracandidaţi, în timp ce Mircea Geoană şi-a îndreptat criticile cu predilecţie către actualul preşedinte.

RUNDA 3: DEZBATERE DE 60 DE MINUTE pe 9 teme convenite cu staff-urile de campanie

9. MODELUL PREZIDENŢIAL

Traian Băsescu: \"Modelul prezidenţial. EU! Atribuţiile preşedintelui ar trebui să rămână aceleaşi. Constituţia ar trebui să clarifice şi unele aspecte legate de relaţiile dintre instituţii. CCR a devenit arbitru, un participant la decizia politică. De pildă Constituţia nu obligă partidele politice să voteze un guvern propus. Clarificarea relaţiei dintre preşedinte şi Parlament. CSM ar trebui transformat într-un organism unde reprezentanţii societăţii civile să fie mai numeroşi.\"

Mircea Geoană: \"Constituţia României spune că avem dreptul la sănătate gratuită şi acest lucru nu se întâmplă. Aceste model de republică semiprezidenţială ar trebui să rămână la fel. Nu trebuie să modificăm Constituţia după chipul şi asemănarea unui preşedinte. Important este ca instituţiile să funcţioneze şi voi avea grijă ca acest lucru să se întâmple\".

Crin Antonescu: \"Când un credincios ţine în mână Sfânta Scriptură are în ea totul, când un ateu ţine în mână Scriptura are nişte foi. Aşa se întâmplă şi cu Constituţia. Dacă într-adevăr crezi în valorile Constituţiei României  şi asculţi Constituţia şi nu de baroni, ai acolo ce îţi trebuie. Dacă asculţi valorile din Constituţie şi nu telefoanele altora ai acolo ce îţi trebuie. Constituţie avem, ne mai trebuie preşedinte\".

8. CRIZA ECONOMICĂ

C. Antonescu: \"Ne confruntăm cu o criză din care nu putem ieşi decât prin încrederea în clasa politică. Propun relaxare fiscală, reducerea cotei unice de impozitare şi reducerea reală a cheltuielilor bugertare.\"

T. Băsescu: \"România va trece pe creştere economică în trimestrul 2 al anului 2010. Creştere de 13% în septembrie faţă de august ne arată că România începe să intre pe o curbă de redresare. Reducerea fiscalităţii nu este o prevedere în acordul cu Fondul. Greutatea trebuie să se îndrepte către agricultură, industrie, IT, turism.

M. Geoană: \"Suntem pe ultimul loc din Europa din punct de vedere al eficientizării. Trebuie să repornim creditarea penru sectorul privat. Sunt pentru crearea unei căi ferate puternice, şi nu batjocorite, ca până acum.\"

7. GUVERNUL

R. Turcescu: Care formulă guvernamentală, în condiţiile unui guvern de coaliţie sau a unui minoritar, v-ar ajuta să vă puneţi în aplicare viziunea legată de mandatul prezidenţial?

M. Geoană: \"Nu exclud o alianţă cu PNL. Cred că un echilibru corect între social-democraţie şi liberalism s-ar putea să fie corect... O majoritate cu PNL, cu un guvern solid şi competent.\"

C. Antonescu: \"Primul ministru va fi primarul Sibiului, Klaus Johannis. Formula guvernamentală e o chestiune care se va rezolva în Parlament. În alegerea sa va avea un rol şi premierul.\"

T. Băsescu: \"Multe condiţii trebuie să îndeplinească un guvern, dar prima este să nu fie rezultatul unei înţelegeri făcute la Grivco. Este esenţial să nu fie un guvern controlat de Vîntu, Patriciu, Iliescu, Vanghelie, Hrebenciuc. Guvernul trebuie să respecte voinţa românilor. Partidul cu cel mai mare număr de locuri în Parlament va da primul ministru. Acesta trebuie sa fie un om pe care Vîntu să nu-l poată controla, ca pe Geoană.

6. AGRICULTURA

T. Băsescu: \"Printre priorităţi amintesc înfiinţarea de depozite regionale pentru ca micii fermieri să nu mai rămână cu producţia pe marginea drumurilor. Avem nevoie de un sistem de valorificare a produselor agricole în mediul rural: întreprinderi mici şi mijlocii. Astfel, la oraş ar pleca produsul finit, care ar scoate din sărăcie satul.\"

M. Geoană: \"România poate produce produse pentru 80 de milioane de oameni, dar importă. Prima grijă este asigurarea la timp a subvenţiilor pentru agricultorii români. Trebuie să încurajăm creditul agricol subvenţionat de stat.\"

C. Antonescu: \"Se petrec nişte lucruri în România. În 2008 aţi iniţiat o moţiune prin care spuneaţi cât de nemernic este Guvernul Tăriceanu că nu dă subvenţii agriulturii.\"

M. Geoană: Iar vorbiţi despre trecut? Puteţi vorbi despre viitor?

C. Antonescu: Cum să nu vorbim despre trecut că ne-aţi mâncat 20 de ani din viaţă...

M. Geoană: Eraţi parteneri de alianţă înainte de aredarea la UE. În loc să atrageţi fonduri aţi început să vă certaţi. Nu eu eram la guvernare atunci. Dvs. eraţi...

5. POLITICA EXTERNĂ

T. Băsescu: \"În timpul ultimilor cinci ani am făcut o diplomaţie în interesul românilor.\"

M. Geoană: \"Am crezut că după intrarea în UE şi NATO, lucurile vor evoalua în bine pentru România, dara ţara noastră pare mai vulnerabilă decât în urmă cu cinci ani. Nu cred că trebuie să alegem axe sau să creeăm alianţe de două categorii. Cred că trebuie să susţinem guvernul democratic de la Chişinău. Politica externă nu este fotografie cu Obama şi Medvedev, ci trebuie să fie prilej decreare de prosperitate şi de locuri noi de muncă\"

C. Antonescu: \"Avem nevoie de o normalizare a relaţiilor diplomatice. Preşedintele  nu trebuie să fie singură voce din diplomaţie, ci un integrator. N-am să iau o decizie majoră fără să consult opoziţia.\"

4. SĂNĂTATEA

Crin Antonescu: \"Eu am avut experienţa de a vedea ce înseamnă să trebuiască să aduci medicului ce îi trebuie pentru a face o operaţie. Cred că putem da 6% din PIB către Sănătate.Sănătatea pacientului să fie un drept nu o loterie  Propun să facem ca la Podul de la Mărăcineni. Pe bani europeni ca preşeidntele să stea pe capul acelor oameni ca o salvare să ajungă la timp, copii să nu mai ia infecţii din spitale\".

Traian Băsescu: \"În primul rând ar trebui să fie profesionalizarea managementului spitalelor. Pe locul doi ar trebuie să fie descentralizatrea: transferul spitalelor cu execepţia celor universitare din autoritatea statului la autorităţile locale, dezvoltarea prevenirii ceea ce înseamnă medici de familie suficienţi, este esenţial să facem o politică corectă a resurselor umane astfel încât oamenii din sistem să fie bine plătiţi să bine instruiţi. Sănătatea trebuie să îşi crească resursa financiară nu doar cu bani de la buget, ci şi cu   venituri din asigurări private pentru sănătate\".

Mircea Geoană: \"România se află pe locul 32 din 33 de ţări europene în clasamentul sistemelor sanitare. Avem cea mai redusă rată de viaţă atât la femei cât şi la bărbaţi. Trebuie să îi stimulăm pe tineri să se stabilească înclusiv în mediul rural pentru a asigura asistenţa sanitară. Cred că trebuie să extindem sistemul SMURD în localităţi care au mai mult de 2000 de locuitori. Cred că lecţia gripei porcine ne foloseşte. Voi susţine înfiinţarea unei companii farmaceutice naţionale care să producă medicamente mai ieftine pentru tot românul\".

3. CRIZA MORALĂ

C. Antonescu: \"Este cea mai gravă dintre crizele noastre. Vine din pervertirea modelelor. Modele sunt mogulii, baronii şi marii învârtiţi. Ei sunt de stat, în sensul că pot trece de la un partid la altul. Rolul preşedintelui este de a sparge acest cerc, de a arăta că se poate fi preşedinte în România având onoare şi măsură.\"

M. Geoană: \"România este azi o societate care şi-a pierdut busola morală. Am creat idoli falşi în toţi aceşti ani. Am uitat ce înseamnă munca cinstită, principiile familiei. Din punct de vedere al moralităţii, exemplul trebuie să pornească de la şeful statului. E foarte uşor să arătăm cu degetul. Cred că trebuie să ne adunăm în jurul unui proiect prin care să încurajăm crearea unui sistem naţional prin care statul să încurajeze firmele private. Trebuie să reclădim simţul civic, să sprijinim voluntariatul.\"

T. Băsescu: \"Faptul că 13-15 iunie \'90 nu a fost lămurit este un element care a provocat criza morală. Am condamnat crimele comunismului. Vă asigur că voi rămâne extrem de interesat despre ce s-a întâmplat la Revoluţie şi la mineriadă.\"

R. Turcescu: Numiţi un personaj public al zilelor noastre pe care-l consideraţi un reper de moralitate.

C. Antonescu: Tudor Chirilă
M. Geoană: Părintele patriarh Daniel
T. Băsescu: soţia mea

2. EDUCAŢIA:

Mircea Geoană: \"Cred că trebuie să plecăm de la faptul că am reuşit să ajungem la un consens numit Pactul pe educaţie. Adevărata problemă este că România este o ţară inegală din punctul de vedere al şansei de acces la sistemul de educaţie. Doar 5% din copiii din mediul rural ajung la facultate. Doar 25% din copiii din mediul rural merg la facultate. Coeficientul performanţelor şcolare este cel mai scăut din Europa. 40% dintre familiile României nu au bani să ia rechizite şi un ghiozdan copilului în prima zi de şcoală. Suntem o ţară care nu ştim unui tânăr nu îi dăm deprinderile în şcoală care să în facă competitiv pe piaţa muncii. Locul de muncă pentru un tânăr absolvent aceasta este cerinţa pe care să o adresăm profesorilor\".

Traian Băsescu: \"Educaţia trebuie tratată ca prioritate majoră. Nevoia de reformare a sistemului este atât de mare încât eu spun public dacă nu reformăm aceste sistem riscăm să  condamnăm viitorul evoluţiei pozitive a României. Trebuie să trecem de la sistemul de educaţie bazat pe memorare la cel bazat pe competenţe. Conform proiectului Legii educaţiei şcoala trebuie să aparţină comunităţii şi în proiectul  de lege aflat la CCR se stabileşte că directorul şcolii se stabileşte prin concurs, în consiliul de administraţie al şcolii sunt o treime dascăli, o treime părinţi, o treime reprezentanţi ai autorităţilor locale, profesorii fac contract cu şcoala şi obţin acest contract prin concurs deşi au o titularizare la nivel naţional, finanţarea urmăreşte elevul\".

1. REFORMA STATULUI

M. Geoană: \"Sunt de acord cu amândoi. Un concept central pe care trebuie să-l introducem este cel de bună guvernare şi de transparenţa cheltuirii banului public.\"

T. Băsescu: \"Preşedintele României trebuie să fie catalizatorul principal al pocesului de reformare a statului român. Avem nevoie de un Parlament unicameral şi de mai puţini parlamentari. Nu poţi trece la reducerea agenţiilor guvernamentale şi, pe de altă parte să spui \'Noi, parlamentarii ne păstrăm privilegiile şi rămânem în continuare o povară\'. Din acest motiv am propus românilor referendumul din 22 noiembrie. Trebuie continuate reformele în sănătate, agricultură. Satul este marea noastră rezervă de productivitate.

C. Antonescu: \"Istoria ultimilor 20 de ani este istoria reformelor eşuate. România nu a dus la capăt nicio reformă.

M. Geoană: \"De 20 de ani facem reforme în România. Reformăm, reformăm şi iar reformăm. Am modificat forma, fără să ne gândim la fond. Rolul meu ca preşedinte este să mă asigur că avem un consens naţional asupra căii pe care o avem de urmat. România merită mai mult.\"

RUNDA 2: TREI DUELURI UNU LA UNU

ANTONESCU-BĂSESCU

Crin Antonescu a fost rugat să vorbească despre cele mai importante critici la adresa lui Traian Băsescu

Crin Antonescu: \"Nu vă întreb de Hayssam. Există multe întrebări la care nu eu sau jurnaliştii aşteptăm răspunsuri, ci mulţi români. Nu aveţi nicio implicare în dispariţia flotei româneşti şi nici nu v-aţi dat o casă în strada Mihăileanu. E adevărat că familia dumneavoastră trăieşte bine, că doamna Udrea prosperă, că domul Videanu prosperă. Aceştia sunt oameni care au avut şansă. Lucrul pe care trebuie să îl discutăm şi de care trebuia dumneavoastră să fi avut grijă este că toţi românii să aibă şansa de a trăi bine\".

Traian Băsescu l-a rugat pe Crin Antonescu să citească din dosarul său rezoluţia dată de Parchet.

Traian Băsescu: \"Aş vrea să îi spun lui Crin Antonescu că nu se câştigă alegerile minţind. Inculpaţii din dosarul flota nu au comis nicio infracţiune aşa cum a spus Adrian Năstase. Domnul Antonescu a spus la Cluj că a fost pentru menţinerea trupelor din Irak, contrar poziţiei premierului de atunci. Iată scrisoarea dumneavoastră către Emil boc în calitate de şef al grupului PNL prin care îi cereaţi susţinerea deciziei lui Călin Popescu Tăriceanu\".

Crin Antonescu: \"Momentul la care ne-am referit la Cluj a fost episodul în care premierul de atunci a decis să pună în CSAt problema retragerii din Irak.  Am fost împotriva acestei poziţii pentru că era contrară intereselor României. Scrisoarea este 26 martie 2007 din perioada când am cerut grupului PD-L o clarificare în această problemă\".

GEOANĂ-BĂSESCU

M. Geoană: Statistic, lucrurile arată bine, în realitate, nu prea. După 5 ani de mandat am ajuns cea mai coruptă ţară.

T. Băsescu: Pensia medie este 1.845 lei. Ceva s-a întâmplat în aceşti cinci ani.

M. Geoană: Trăiesc românii bine după cinci ani de mandat? Răspunsul este: nu. Au fost ani dominaţi de tensiune şi scandal.

T. Băsescu: Sunt două lucruri fundamentale pe care le reproşez. Primul este legat de dărâmarea unui guvern în funcţie în preajma alegerilor prezidenţiale. Al doilea este legat de citirea incorectă a Constituţiei. Art. 85 din Constituţie, al. 1 spune că preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte guvernul pe baza votului de încredere.

M. Geoană: Întrebaţi-i pe români cine cred că a provocat criza în România? Dvs. sunteţi, domnule Băsescu.

GEOANĂ-ANTONESCU

M. Geoană: Din păcate, sloganul dvs. nu vă caracterizeează. Eu nu am atacat familia dvs.

C. Antonescu: V-aţi întâlnit cu foarte mulţi oameni în această campanie care vi s-au plâns... Care este salariul lunar al domnului Ionuţ Costea, directorul EXIMBANK, cumnatul dvs. pe care l-aţi numit în această funcţie? (...) Vă spun eu: aproape 900 de milioane de lei vechi.

M. Geoană: Care este planul economic al dvs. şi al PNL-ului pentru salvarea locurilor de muncă?

C. Antonescu: Viziunea mea este aceea că e nevoie de un guvern în a cărui alcătuire preşedintele joacă un rol important, un guvern competent, cu un program articulat. Viziunea mea este una liberală. Investiţii raţionale, investiţii private majore, depolitizarea mediului economic.

RUNDA 1: DE CE VREŢI SĂ FIŢI PREŞEDINTE?

T. Băsescu: \"Am avut un mandat cu greşeli şi cu împliniri. Niciodată nu am urmărit, prin greşeală, să creez inconvenienţe românilor. Am pus toată energia mea în slujba obiectivelor enunţate în campania din 2004. În mandatul meu am făcut o prioritate din justiţie. Votul uninominal a devenit o realitate. Nu am făcut compromisuri cu nimeni. Am preferat să rămân loial celor care m-au ales. Am organizat la Bucureşti cel mai mare summit din istoria NATO. Am ţinut la onoarea Armatei române. România trebuie să continue procesul de reformă a statului.\"

C. Antonescu: \"Cariera mea politică a fost una construită cu respectarea pricipiilor. Nu ţin morţiş să am un vârf al carierei mele politice la Cotroceni. Sunt un om normal, de bun simţ, care face politică. De 20 de ani am auzit şi tot vom auzi cifre şi angajamente, planuri, vom auzi din nou că am ieşit din criză, domnule Băsescu, că vom ieşi din criză, domnule Geoană. Adevărul este că România este condusă de o clasă politică condusă de aceiaşi oameni, că grupuri de interlopi, prin influenţă politică, anihilează justiţia. Vom auzi şi azi cifre. Un preşedinte nu trebuie să vorbească în cifre. Oamenii trăiesc în realitate şi nu pe hârtie.\"

M. Geoană: \"Candidez pentru că am un proiect pentru România. Vreau să avem o singură Românie în care toţi să poată avea dreptul la respect. Cred într-o singură Românie care să aibă ca pricipiu fundamental solidaritatea între oameni. Voi fi un preşedinte al solidarităţii românilor. Voi avea o relaţie de colaborare cu guvernul pe care o să-l instalez până în Crăciun. Voi trata Parlamentul României cu respect. Cred că avem nevoie să putem să ne restabilim încrederea în noi înşine. Voi aduce echilibru acestei ţări. Suntem datori acestei ţări cu un nou proiect pentru România. Sunt un om educat, civilizat, modest, un om care şi-a pus în serviciul ţării şi energia şi talentul.\"

Prima echipă care şi-a ocupat locurile în sală a fot cea a PD-L. Printre susţinătorii lui Traian Băsescu s-au numărat Monica Macovei, Sulfina Barbu, Liviu Negoiţă, Vasile Blaga, Maria, Ioana şi Elena Băsescu.

Ioan Bazac, Daciana Sârbu, Cristian Diaconescu şi Rovana Pumb s-au numărat printre susţinătorii lui Mircea Geoană.

Mircea Diaconu, Diana Turconi, Neagu Djuvara, Călin Popescu Tăriceanu, Cristian Ţopescu au fost susţinătorii lui Crin Antonescu.

Marii absenţi de la dezbaterea de la Palatul Parlamentului au fost Elena Udrea, Adrian Năstase şi Emil Boc.

Dezbaterea de la Palatul Parlamentului a avut cinci runde:

RUNDA 1: DE CE VREAU SĂ FIU PREŞEDINTE? - câte cinci minute fiecare candidat

RUNDA 2: TREI DUELURI UNU LA UNU

GEOANĂ-ANTONESCU
GEOANĂ-BĂSESCU
ANTONESCU-BĂSESCU

RUNDA 3: DEZBATERE DE 60 DE MINUTE

RUNDA 4: TREI ÎNTREBĂRI DIN PARTEA PRESEI

RUNDA 5: ÎNTREBAREA MODERATORULUI

\"Am stabilit că prezidenţiabilii pot veni cu 30 de susţinători şi cinci membri din staff. În timpul stabilirii formatului, nu au fost niciun fel de comentarii, obiecţii sau tensiuni din partea staff-urilor\", a declarat Adrian Moraru, director adjunct IPP.

Dezbaterea este urmată de o masă rotundă la care toţi cei trei candidaţi vor fi prezenţi, iar jurnaliştii vor putea adresa întrebări.