MENIU

Marcel Lică a plâns la Curtea de Apel: Numele şi imaginea mi-au fost pătate în mod abuziv

Foto: www.epitesti.ro

Observatorul Marcel Lică a izbucnit în plâns în timp ce era audiat de Curtea de Apel Piteşti, unde s-a judecat, marţi, cererea sa şi cele ale arbitrilor Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu privind cercetarea în stare de libertate în cadrul scandalului de corupţie în care sunt implicaţi.

Întrebat de judecător dacă este adevărat că, în luna noiembrie 2008, când era observator la meciul FC Argeş - Oţelul Galaţi, a pretins suma de 3.000 de dolari şi a primit 2000 de dolari, Lică a răspuns: "Nu am pretins şi nici nu am primit. Vreau să vă spun un lucru. Deşi ocupam funcţia de vicepreşedinte, delegările observatorilor era făcute de către preşedintele CCA, Gheorghe Constantin, nu de către mine. De regulă, înainte cu 48 de ore eram anunţat la ce meci vom asista".

Vicepreşedintele autosupendat al CCA a recunoscut că îl cunoaşte pe Liviu Făcăleaţă, director la hipermaketul PIC patronat de Cornel Penescu, patronul FC Argeş, însă a explicat că discuţiile sale cu acesta vizau "probleme strict organizatorice" şi acuză DNA că a dat o altă conotaţie înregistrărilor convorbirilor telefonice. "Da, îl cunosc. De-a lungul anilor m-am întâlnit cu el la diverse meciuri. Am vorbit cu el probleme strict organizatorice. Ne şi tachinam. Există o înregistrare în care Făcăleaţă îmi spune «Nea Marcele, nu am ce să fac, trebuie să vă batem». Iar eu îi răspund «Trebuie să ne tragem trei puncte». Eu aici mă refeream la echipa mea, Farul Constanţa. Şi DNA a extras atât cât i-a convenit. A dedus că am cerut 3....(n.r. - 3.000 de dolari). A dat convorbirilor o altă conotaţie", a susţinut Lică, după care a continuat oftând: "De 35 de ani încerc să-mi construiesc o imagine, un nume, care au fost pătate într-un mod abuziv. Am fost fotbalist şi arbitru internaţional ....", a mai spus Lică, înainte de a izbucni în plâns.

Marcel Lică, Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu au fost arestaţi preventiv, joi, pentru 29 de zile, în scandalul de corupţie din arbitraj, fiind acuzaţi de luare de mită.

În motivarea arestării preventive pentru 29 de zile a observatorului Marcel Lică şi a arbitrilor de fotbal Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu, procurorii DNA Piteşti susţin că "lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică", având în vedere funcţiile deţinute la data săvârşirii faptelor, precum şi "autoritatea şi influenţa de care se bucură prin funcţiile mai sus amintite, raportat la gravitatea infracţiunilor de corupţie săvîrşite". În acelaşi caz au mai fost arestaţi patronul FC Argeş, Cornel Penescu, fostul preşedinte al CCA, Gheorghe Constantin, şi Liviu Făcăleaţă, om de încredere al lui Penescu.