MENIU

Manuscrisele lui Lévinas ar putea rămâne inaccesibile cititorilor

Foto: wordpress.com

Curtea de apel pariziană decide, pe 30 iunie, dacă ediţia integrală a operelor filosofului Emmanuel Lévinas va fi publicată la Ediţiile Grasset, în urma neînţelegerii cauzate de deţinătorii drepturilor de autor, disputate între cei doi urmaşi ai săi, ambii având ca argument testamentul filosofului.

Emmanuel Lévinas, decedat pe 25 decembrie 1995, a lăsat în urmă mai multe manuscrise, încă nepublicate, conform "Le Figaro". Chestiunea "dreptului moral" de a publica scrierile sale postum a născut o adevărată dispută între fiul său, Michaël Lévinas, muzician reputat şi fiica sa, Simone Hansel, soţia matematicianului Georges Hansel.

Diferendul se articulează în jurul  testamentului lăsat de filosof, datat în anul 1990, dar modificat printr-o anexă din 1994, care ar acorda fiului "dreptul moral" asupra operelor lui Lévinas, recunoscut valabil de instanţa franceză, în 2009. Simone Hansel s-a opus iniţiativei fratelui său, de a depozita manuscrisele la Institutul de memorie a ediţiei contemporane (Imec), care adăposteşte numeroase texte ale autorilor contemporani. Paginile lăsate de filosof, printre care o inedită corespondenţă cu Maurice Blanchot, rămân în continuare inaccesibile cercetătorilor, după numeroase încercări ale editurilor franceze de a le tipări.

Filosoful Jean-Luc Marion vede în acest conflict de familie un "contencios latent" care vizează sensul gândirii lui Lévinas, apropiat al creştinismului, dar şi autor al "Lecturilor talmudice".

Emmanuel Lévinas s-a născut la Konvo, Lituania, într-o familie evreiască. A urmat studii de filozofie la Strasbourg (1923-27) şi la Freiburg (1928-29), urmând seminariile lui Husserl şi  Heidegger. Este unul dintre promotorii fenomenologiei franceze, cu lucrări ca "Theorie de l'intuition dans la phenomenologie de Husserl" (1930), "De l'existence a l'existant" (1947) sau "En decouvrant l'existence avec Husserl et Heidegger" (1967).

Lévinas propune o etică fenomenologică radicală, centrată pe alteritate (relaţia cu celălalt, ca aproape), în lucrări precum "Le Temps et l'Autre" (1947), "Totalite et infini" (1961) sau "Entre nous" (1991). În paralel, se dedică comentariilor talmudice.  Îşi  dedică studiile fenomenologiei şi iudaismului, predând filozofie la Universităţile din Poitiers, Nanterre şi Paris IV, dar fiind şi director al Şcolii normale israelite orientale din Paris.
Mai multe articole despre:
manuscrise testament filosof