MAI: Schimbarea şefului Poliţiei Capitalei nu are nicio legătură cu scandalul de la mall
Schimbarea şefului Poliţiei Capitalei Marian Tutilescu nu are legătură cu scandalul de la Plaza Mall, anunţă MAI, printr-un comunicat de presă, care menţionează şi faptul că acesta va conduce Direcţia de Permise Auto.
"Corpul de Control al MAI a finalizat verificările dispuse de viceprim-ministrul, ministrul Administratiei şi Internelor Dan Nica, cu privire la incidentul de la Mall Plaza Romania, în urma acestora fiind solicitată declanşarea procedurii cercetării prealabile pentru neglijenţă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu faţă de subcomisarul Cătălin Adam (coordonatorul intervenţiei), chestorul Lucian Guran (ofiţer aflat la comanda unităţii) şi comisarul şef Constantin Stoian (şeful biroului grupării criminale din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al Poliţiei Capitalei)", se arată în comunicatul de presă.
Ofiţerii nominalizaţi nu au dispus măsuri concrete în scopul prevenirii
producerii conflictului
Din verificări, a rezultat că niciunul dintre ofiţerii nominalizaţi nu au dispus măsuri concrete în scopul prevenirii producerii conflictului, tratând informaţiile cu superficialitate.
Acest fapt a făcut ca evenimentul să se producă, iar consecinţele au
constat în crearea unei stări de nesiguranţă în rândul cetăţenilor şi
prejudicierea imaginii instituţiei Poliţiei, precizează comunicatul.
Totodată, MAI informează că, în ceea ce priveşte controlul de fond
desfăşurat la Poliţia Capitalei, activitatea de control nu este
finalizată, iar la momentul stabilirii concluziilor, acestea vor fi
anunţate public.
Marian Tutilescu va conduce Direcţia Permise Auto
Pentru eliminarea oricăror speculaţii, MAI precizează că mutarea în
interesul serviciului a chestorului principal Marian Tutilescu pe o
altă funcţie în cadrul ministerului (director al Direcţiei Regim
Permise de Conducere şi Înmatriculari Vehicule) nu are nicio legătură
cu derularea incidentului de la Mall Plaza Romania.
Până la finalizarea procedurilor de mutare, coordonarea activităţii
Poliţiei Capitalei urmează să fie asigurată de către comisarul şef
Aurel Smochină.