MENIU

Mai puţine păduri defrişate, datorită crizei economice mondiale

Foto: RTV

Criza economică este astăzi boala mondială care pare să nu cedeze la niciun tratament cunoscut. Şi totuşi, dacă în conturi suflă vântul, specialiştii spun că există şi aspecte pozitive ale crizei: drujbele care culcau copacii din Amazonia zac de mai bine de cinci luni cu dinţii tociţi.

Criza mondială se pare că i-a obligat pe unii să revină la sentimente frăţeşti faţă de codru odată cu îngheţarea multor domenii consumatoare de lemn, ducând la o reducere a defrişărilor de până la 82% comparativ cu perioada similară din 2007.

Organizaţia nonguvernamentală Imazon, ocupată cu supravegherea "plămânului planetei" prin satelit, spune într-un studiu publicat recent că sunt deja semne clare că anul 2009 va continua reducerea defrişărilor din Amazonia. 

În concluzie, haosul financiar mondial ne lasă mai săraci, dar … mai curaţi, cel puţin când vine vorba de aerul pe care îl respirăm.

Mai multe articole despre:
mediu păduri defrişări criză economică