Mai puţine ore de sport, chimie şi limbi străine la liceu, începând de anul viitor
Mai uşor cu sportul, fizica sau chimia. Ministerul Educaţiei are de gând să reducă, de anul viitor, numărul acestor ore, în funcţie de profil.
Potrivit unui proiect, liceenii ar putea avea, de la anul, numai o oră
obligatorie de sport pe săptămână, iar programa şcolară va fi redusă la
30 de ore pe săptămână, de la 33-34 cât au în prezent.
"Nu am redus
numărul de ore de sport, ci am regândit programa pentru acest domeniu,
astfel încât elevii să aibă o oră obligatorie, şi încă două incluse în
activităţi extracurriculare. Elevii vor putea alege să intre în echipe
de fotbal, baschet şi aşa mai departe. Profesorii de sport vor trebui
să-i convingă pe elevi să facă aceste activităţi extracurriculare,
pentru că vor fi plătiţi pentru ele", a precizat ministrul Educaţiei.
Reprezentanţii Camerei Deputaţilor s-au arătat nemulţumiţi de această
decizie, motivând prin faptul că fără obligativitatea unui număr de
ore, elevii nu vor veni voluntar la activităţile extracurriculare.
Intenţia ministerului de a reduce numprul orelor de sport îi nemulţumeşte şi pe sindicalişti.
''Eu cred că în momentul de faţă justificarea este pur economică, dar este ascunsă în spatele declaraţiilor interesante pentru opinia publică că descongestionăm programul elevilor'', a precizat Marius Nistor liderul Federaţiei Spiru Haret.
Şi ministrul Tineretului şi Sportului respinge măsura. În schimb,
ministerul Educaţiei dă asigurări că va găsi metode pentru ca
profesorii de sport sau limbi străini să nu piardă din salariu.
Despre reducerea numărului total de ore la liceu, ministrul a explicat că acest proces face parte dintr-unul mai amplu, de modificare a întregii programe şcolare. "În prezent elevii de liceu stau mult prea multe ore la şcoală, este extrem de obositor pentru ei, motiv pentru care, pentru eficientizarea procesului de educaţie, vor reduce numărul de ore la 30. După aceea vom trece la modificarea programei şcolare pentru crearea de competenţe", a explicat Andronescu.
Măsura de reducere a numărului de ore ar trebui să intre în vigoare anul viitor.