Magistraţii îşi păstrează sporurile de 65 la sută
Secretarul de stat al Ministerului Justiţiei, Octavian Ojoc, a declarat în cadrul emisiunii Realitatea te Priveşte, că magistraţii vor beneficia de sporuri de 65 %, contrar legii unice de salarizare, care prevede sporuri maxime de numai 30 %, deoarece o parte din sporuri vor fi trecute în salarii.
"Magistraţii îşi vor păstra sporurile de 65 la sută, deşi legea salarizării unice prevede ca pentru bugetari suma sporurilor şi a indemnizaţiilor individuale să nu depăşească 30% din salariul de bază. Acest lucru este posibil întrucât o parte din sporuri vor trece în salariul de bază", a declarat Octavioan Ojoc.
Calculul se va aplica însă din 2015. Pănă atunci salariile magistraţilor sunt îngheţate.