Magistraţii de la Tribunalul Bucureşti continuă protestele
Judecătorii instanţelor bucureştene au refuzat, din nou, să intre în sălile de judecată. Atât la Tribunalul Bucureşti, cât şi la judecătoriile arondate, magistraţii şi-au întrerupt activitatea, miercuri dimineaţă, între orele 9:00 şi 12:00.
Tot miercuri, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi-au întrerupt şi ei activitatea.
Magistraţii sunt nemulţumiţi de faptul că Ministerul Justiţiei a decis tăierea sporurilor de surmenare neuropsihică şi de risc. Fără acest sporuri, veniturile magistraţilor s-au redus cu aproape 50%.
Marţi, Curtea de Apel Bucureşti a decis că sporurile vor fi redate doar celor care au fost părţi în procesul declanşat de magistraţi.
Miercuri a fost a doua zi de proteste pentru magistraţi după ce marţi judecătorii au întrerupt lucrul timp de trei ore. Ministerul Justiţiei susţine că plata sporurilor a fost doar amânată până când Guvernul va avea din nou bani.