MENIU

M. Macovei: Prin şantaj, magistraţii au câştigat bani, dar au pierdut respectul pentru că au arătat că nu spun adevărul

Foto: blogspot.com
M. Macovei: Judecătorii acţionează, fiecare în parte, ca o putere, însă ei sunt exerciţiul puterii.

Acuzaţii grave la adresa magistraţilor, venite din partea fostului ministru al Justiţiei, Monica Macovei. Făcând o grevă ilegală şi apelând la şantaj, magistraţii au câştigat bani, dar au pierdut respectul oamenilor, şi asta pentru că au arătat că nu spun adevărul. Dar asta nu e totul: în perioada următoare, starea de haos începută de magistraţi se va accentua.

"Magistraţii au câştigat banii, au făcut o grevă ilegală, au şantajat. Dar nu ştiu dacă, pe termen lung, au învins, şi dacă au câştigat ceva", în condiţiile în care, din contră, "au pierdut foarte mult respect, atât cât mai aveau, şi asta pentru că au arătat că nu spun adevărul", a spus Monica Macovei.

"Numai pentru bani au făcut-o. Cred că, pe termen lung, nu au învins", a completat fostul ministru al Justiţiei.

În opinia sa, "vârful de lance" al cererilor venite din partea magistraţilor au fost Mona Pivniceru şi Lidia Bărbulescu, efortul depus de cele două fiind doar "ca să le vadă oamenii, să le audă şi să le judece, singuri, cum sunt".

"Din altă perspectivă, multora din sistem le este jenă când se uită la televizor. Mie mi-e jenă. Nu vreau să spun mai mult de atât", a completat Macovei.

În mai 2009, spune fostul ministru al Justiţiei, Curtea Constituţională a hotărât că deciziile de acordare a sporurilor abrogate cu ani în urmă sunt neconstituţionale. Astfel, Curtea Constituţională a stabilit, atunci, că instanţele de judecată, inclusiv Înalta Curte, nu pot să considere în vigoare un articol care deja s-a abrogat. Aşadar, spune fostul ministru, "magistraţii şi-au dat ilegal aceste sporuri, unii altora", ignorând decizia Curţii.

"Judecătorii acţionează, fiecare în parte, ca o putere", continuă Macovei. "Însă ei sunt exerciţiul puterii. Ei asta fac. Puterea e a poporului, care a transmis-o, prin alegeri, celor aleşi, Parlamentului, preşedintelui, şi ei asigură acest serviciu public. Ei exercită putere", a explicat fostul ministru.

Pe acest fond, "urmează să se accentueze starea de haos începută".

Nemulţumirile fostului ministru nu se opresc aici... "Judecătorii vin şi invocă statul de drept, în condiţiile în care ei nu respectă legea. În perspectivă trebuie să ne întrebăm cine sunt aceşti oameni care ne judecă", a spus Macovei.

"Au fost foarte bine plătiţi şi sunt în continuare foarte bine plătiţi. Trebuie să fie foarte bine plătiţi, dar, în clipa în care au greşit, în trei zile afară", crede fostul ministru.

O altă soluţie pentru a schimba sistemul justiţiei ar fi, în opinia sa, lărgirea bazei de seecţie şi introducerea unor oameni din afara sistemului.

"În acest moment sunt 19 membri, inclusiv ministrul Justiţiei, procurorul general. Din aceştia, 14 sunt aleşi de procurori şi de judecători, deci au întotdeauna majoritatea. Să lărgim baza de selecţie şi să introducem şi oameni din afara sistemului Justiţiei, un medic, psiholog, profesor, aşa încât să balansăm luarea deciziei. Chiar dacă se va schimba, sistemul este prost construit de la început. Unele modificări ţin de Constituţie. Fără o justiţie în care să ai încredere, nimic nu o să meargă în ţara asta", a explicat Macovei.

"Oricât de mică ar fi, corupţia în rândul magistraţilor este o problemă", avertizează deputatul PD-L.

"Am făcut tot ceea ce era în puterile mele legale: am înfinţat DNA, am ales acolo nişte oameni independenţi, pe bază e interviu, cu psiholog. Politicieni au fost investigaţi, au fost trimişi în judecată, dar dosarele stau în instanţa de judecată, multe la ÎCCJ. Acolo trebuie pusă întrebarea. Iar acolo nimeni nu poate să facă nimic", a spus, dezamăgită, Monica Macovei.

"Copos de trei ani se amână. Pe celebrul Năstase l-a ajutat Curtea Consituţională, un dosar sau două s-au întors, în Parlament a rămas numai unul căruia nu i-au dat aprobare, şi tot aşa, Remeş, Brădişteanu... Le amână. Nici eu nu credeam că le pot amâna atât de mult. Aici nu este vorba de codul de procedură sau de ce cer avocaţii sau inculpaţii. Ei cer. Judecătorul ala nu spune, după un an, după doi, \'Gata!\'?", continuă fostul ministru al Justiţiei.

"Magistraţii nu au înteles ce înseamnă independenţa. Ei înţeleg că independenţa înseamnă dreptul de a face ce vor. Astfel, ei discreditează justiţia", încheie Macovei.

Mai multe articole despre:
justiţie magistraţi Monica Macovei salarii şantaj