Ludovic Orban, prezent la Ziua Veteranilor. Premierul spune că militarii se bucură de respectul şi sprijinul Guvernului
Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri, cu prilejul Zilei Veteranilor, că, atât timp cât va conduce Guvernul, militarii români se vor bucura de tot respectul şi sprijinul acestuia. Conform AGERPRES, șeful Executivului a participat la ceremonia organizată la Monumentul Eroilor căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe teritoriul României din Parcul Tineretului.
Ludovic Orban: "Sunt onorat să particip la ceremonia de astăzi pentru a arăta în acest fel susţinerea mea, dar şi a Guvernului pe care îl conduc pentru militarii români. Voi, militarii, sunteţi cei la care naţiunea a apelat de fiecare dată când ţara a avut nevoie. Aţi răspuns întotdeauna prezent, aşa cum aţi răspuns şi astăzi în lupta cu pandemia COVID-19.
Premierul a transmis un gând de preţuire pentru militarii care au îndeplinit misiuni în teatrele de luptă internațioanale, împreună cu aliaţii statului român.
Ludovic Orban: "Dragi militari, misiunile pe care le-aţi îndeplinit dincolo de graniţă nu au fost niciodată uşoare, v-aţi confruntat cu diferite tipuri de conflict militar, aţi realizat o mulţime de activităţi de la conflict deschis până la distribuirea de alimente şi de rechizite şcolare pentru copii. Misiunile îndeplinite în teatrele de operaţii au fost pentru fiecare dintre voi un examen de capacitate individual, al unităţii din care aţi făcut parte, al Armatei şi, în final, al României".