MENIU

Ludovic Orban e mulțumit de activitatea miniștrilor: Nu văd de ce am face remaniere, avem niște acorduri

Președintele PNL Ludovic Orban a declarat, din nou, că el este mulțumit de activitatea miniștrilor liberali și nu vede cine sau de ce ar trebui remaniat. Orban a mai precizat că o astfel de decizie ar trebui să țină cont de acordurile politice.

"Pot să vă spun că, din punctul de vedere al PNL, eu ca președinte al partidului sunt mulțumit de activitatea miniștrilor liberali și consider că nu este necesară remanierea niciunui ministru al PNL”, a declarat Orban.

Întrebat despre varianta ca miniștrii să fie evaluați strict din punct de vedere al performanței din Guvern, cu mandaele pe masă, cum a anunțat premierul Florin Cîțu, Ludovic Orban a afirmat că n-ar fi corect să se facă remanieri fără acordul coaliției, pentru că trebuie să fie respectate înțelegerile politice, precum și actul adițional care a fost negociat și convenit după revocarea lui Vlad Voiculescu de la Ministrerul Sănătății.

„Nu vreau să comentez ce s-ar putea întâmpla dacă nu este respectat pentru că eu consider că acest acord trebuie respectat”, a precizat liderul PNL.

.