MENIU

Liviu Mihaiu: Greva electorală, o lecţie pe care clasa politică românească trebuie s-o încaseze cât mai curând

Foto: Cotidianul.ro
Liviu Mihaiu: Cred că n-ar fi deplasată o grevă electorală

România, 2009. S-a dus vremea în care cetăţenii cu drept de vot îşi exercitau acest drept din spirit civic. Votul politic a devenit, în ultima vreme, o simplă "aflare în treabă".

De ce votăm? Altfel spus, ce ne mână la vot? Să fie oare uleiul şi făina de vină? Sau telefoanele mobile? Ori poate ne-a lăsat vederea şi o pereche de ochelari parcă ne-ar prinde bine. Nici sapele, măturile sau parasolarele n-ar fi de lepădat. Sau poate pur şi simplu votăm pentru că "aşa se cade".

"Cred că n-ar fi deplasată o grevă electorală. Sigur că o grevă de genul asta presupune un anumit tip de conştiintă pe care trebuie să-l aibă o masă critică de alegători astfel încât ea să şi reuşească. De ce spun că recomand greva electorală? Cred că presa, societatea civilă, spaţiul privat, cred că au vorbit degeaba în ultimii 20 ani. Când în administraţie ai tot felul de penali numiţi pentru rezolvarea unor interese până la ultimul nivel de suportabilitate, când ai securişti la Direcţia de Cultură a Ministerului Culturii, un ministru ameninţat că va fi remaniat dacă nu-l acceptă, eu cred că această clasă politică trebuie forţată să se reformeze pentru că procesul comunismului, reformele cred că s-au spus degeaba. Am impresia că dacă aş fi fost plecat din ţară în ultimii 20 de ani şi aş fi venit acum, cred că problemele pe care le discutam în urmă cu 10, 15 ani sau 20 de ani sunt la fel de actuale: pesedizare, pedelizare, securizare, corupţi - aceleaşi probleme. Aşa că părerea mea este greva electorală. Un procent de 10% la alegeri cred că înseamnă o mare lecţie pe care această clasă politică, mă refer la toţi, trebuie s-o încaseze cât mai curând".

Aceasta este alegerea lui Liviu Mihaiu. Tu mergi la vot?